Cum arată centrul Buzăului, în prima zi după interzicerea definitivă a traficului auto VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa I.Bunilă
Sursa I.Bunilă

Restricţiile de circulaţie care vizează strada George Emil Palade şi Aleea Trandafirilor, din centrul Buzăului, au intrat în vigoare. Vineri seara, 6 mai, au fost montate bariere la capetele celor două străzi care duc spre Piaţa Dacia, traficul în centru devenind strict pietonal, pentru prima oară în istoria recentă a oraşului.

Traficul în zona centrală a oraşului a fost interzis autovehiculelor ca urmare a integrării celor două străzi în zona urbană extinsă a Pieţei Dacia. Ocolirea acestui perimetru se face pe străzile Ostrovului şi Independenţei.

Reabilitarea Pieţei Dacia ar urma să se încheie până la sfârşitul acestui an, iar zona de promenadă va fi extinsă până aproape de biserica Sfinţii Îngeri, iar în zona sudică a platoului, până la fostul restaurant Mioriţa.

De asemenea, sunt modificări şi pentru buzoienii care obişnuiesc să circule cu mijloacele de transport în comun. 

Staţia de autobuz cu locaţia temporară pe strada Ostrovului în dreptul Librăriei Alexandria a fost mutată pe strada Ostrovulu, zona Biserica Sfinţii Îngeri.

Piaţa Dacia din Buzău se va transforma total, în lunile următoare. Marmura va fi înlocuită cu granit, tot cu motive tradiţionale, în zonă vor apărea fântâni arteziene, băncuţe noi şi vor fi plantaţi copaci. 

De asemenea, iluminatul din Piaţa Dacia va fi unul inteligent. Totodată, Aleea Trandafirilor, dar şi strada George Emil Palade, între Hotel Pietroasa şi Palatul Comunal, vor deveni exclusiv pietonale. Termenul de finalizare a lucrărilor din centrul Buzăului este decembrie 2022.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite