Cum a ajuns o gară să fie abandonată, doar pentru că era prea departe de oraş. Nu a contat că fusese proiectată de marele inginer Anghel Saligny

Cum a ajuns o gară să fie abandonată, doar pentru că era prea departe de oraş. Nu a contat că fusese proiectată de marele inginer Anghel Saligny

Gară construită de Anghel Saligny

Râmnicu Sărat poate fi numit oraşul cu două gări monumentale. Prima dintre ele, construită după planurile inginerului Anghel Saligny, a avut viaţă scurtă pentru că, la 1898, gara a fost mutată într-o clădire construită mai aproape de oraş. Vechea gară se află la periferia Râmnicului, abandonată.

Ştiri pe aceeaşi temă

O frumoasă clădire, aflată acum în uitare, la marginea oraşului, lângă fostul internat al liceului agricol din localitate, a fost cândva prima gară din Râmnicu Sărat. 
 
Este o clădire solidă, dovadă a simţului de răspundere investit de proiectanţii şi constructorii de la acea vreme.
 
Streaşina susţinută de elemente decorative din fier forjat este indiciul care aminteşte că edificiul a funcţionat cândva ca gară. 
 
Adăpostea parţial peronul care ducea către linia de cale ferată, al cărei traseu avea să fie deviat mai aproape de oraş, pentru a permite ridicarea unei noi gări.
 
 
Planurile primei construcţii aparţin marelui Anghel Saligny, inginer constructor, ministru şi pedagog român, considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei româneşti.
 
Într-un articol publicat în Revista Noastrã, seria a II-a, 1979, nr. 61-62-63, Paul Iliescu, strănepot al lui Anghel Saligny, scrie că proiectele gărilor din Râmnicu Sărat, Mizil şi Azuga aparţin marelui inginer.
 
 
Singura problemă pe care a avut-o a această construcţie este că se afla la mare distanţă de oraş. “Gazeta Săteanului”, din ianuarie 1891, scria că deputaţii I. C. Grădişteanu, Iosef Oroveanu şi C.C. Datculescu au făcut multe demersuri pentru a se construi o gară mai aproape de oraş.
 
Deputaţii din Râmnicu Sărat au cerut Ministerului, prin calea interpelărilor sau personal, construirea unei noi gări.
 
Actuala clădire de călători, construită în stil italian, care a rămas şi astăzi o bijuterie arhitectonică, este opera arhitectului Nicolae Mihăescu şi a fost construită între anii 1897-1898. Cele mai cunoscute proiecte ale acestuia sunt Palatul Ministerului Cultelor şi Artelor din Bucureşti şi Casa „Mariei Mihăescu”.
 
 
Monument istoric, Gara din Râmnicu Sărat era la sfârşitul secolului al XIX-lea cea mai frumoasă carte de vizită a oraşului. Odinioară, râmnicenii străbăteau Bulevardul Gării în frumoasa trăsură a lui Carabelea, gara fiind loc de plecare sau de sosire, loc de întâlnire şi regăsire.
 
Negustori cu vată pe băţ şi halviţă,  doamne cu pălării frumos colorate şi boruri largi, domni în frac cu cravate colorate sau papioane străbăteau vioi aleile pavate ale gării.
 
 
Actuala gară din Râmnicu Sărat este locul unde Regele Carol I a luat contact cu oraşul aflat la hotarul dintre Muntenia şi Moldova. Monitorul Oficial, din 3 octombrie 1901, relatează că Regele Carol I participă la manevrele militare şi locuieşte la Râmnicu Sărat, în casele primarului Gheorgjiţă Lupescu.
 
Din articol reiese că primirea protocolară a oaspetelui s-a făcut chiar în frumoasa gară a Râmnicului. Gara din Râmnicu Sărat este prezentă şi în mărturiile unora dintre personalităţile politice care au fost întemniţate în temuta închisoare de la Râmnicu Sărat.
 
În memoriile sale, publicate în cartea “Prin ungherele iadului comunist: Râmnicu Sărat”, ţărănistul Ion Diaconescu vorbeşte despre gara Râmnicu Sărat ca despre un punct de tranzit al deţinuţilor către penitenciar.
 
După 1990, Gara Râmnicu Sărat a intrat în proprietatea CFR, iar clădirea şi terenul aferent se află în “zona de siguranţă”, astfel că tot ce există aparţine centralei societăţii respective. 

 

citeste totul despre: