Cum sunt afectaţi crescătorii de pui de pesta porcină: „Clienţii care cumpărau de la noi cu dubele au dispărut“

Cum sunt afectaţi crescătorii de pui de pesta porcină: „Clienţii care cumpărau de la noi cu dubele au dispărut“

Creşterea păsărilor devine o afacere din ce în ce mai păguboasă în România, spun cei implicaţi în industria de profil. Producătorii care nu au contracte cu marile abatoare de pui, sector care este acoperit de subvenţii şi garanţia unor protocoale de durată, riscă să intre în faliment.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fermierii care produc păsări doar pentru livrare în viu, pentru gospodării sau reproducţie, se plâng nu numai de preţurile care abia le acoperă cheltuielile ci şi de măsurile împotriva pestei porcine, care printre altele îngrădesc transportul animalelor vii, inclusiv al păsărilor.
 
Ion Iaru deţine pe structura fostului IAS Fotin, comuna buzoiană Puieşti, una dintre cele mai mari ferme de păsări din judeţul Buzău. 
 
Creşte peste 45.000 de pui de găină pentru reproducţie şi livrare în viu. Vinde păsările la poarta fermei şi prin două puncte din Râmnicu Sărat şi Buzău. 
 
În alţi ani, clienţii îi veneau cu dubele, pentru a încărca sute de păsări la o singură tranzacţie. Acum, restricţiile împotriva pestei porcine africane ţin la distanţă marii clienţi şi de aceea buzoianul este nevoit să vândă în cantităţi mici.
 
Preţul a îngheţat la 8 lei pentru un pui viu. ”Investiţia evoluează în creştere, în funcţie de cheltuieli, furaje, consum de energie electrică, salarii. Noi avem pui cu creştere lentă, care ajunge la greutatea optimă de sacrificare la aproximativ două luni iar preţul la care vindem abia acoperă costul de creştere”, spune Ion Iaru.
 
 
Fermierul buzoian se plânge că niciodată nu a beneficiat de sprijin din partea statului român, sectorul său avicol nefiind ajutat cu subvenţii.
 
”Doar pentru societăţile care cresc păsări în vederea abatorizării există ajutoare din fonduri europene, plus alte măsuri. În schimb, pentru cei care cresc şi valorifică păsările vii nu există niciun fel de ajutor din partea statului. Ba, dimpotrivă, piedici”, declară fermierul din Puieşti.
 
Cea mai mare problemă a fermierului buzoian s-a abătut asupra afacerii sale cu raţe, pe care cu greu reuşeste să o menţină la linia de plutire. A rămas cu 6.000 de păsări, din 11.000, pe care de câteva luni se chinuie să le vândă. Afacerea sa a fost afectată de aceleaşi măsuri care îngrădesc mişcarea animalelor vii.
 
”Preţul unei raţe adulte este de 15 lei; vânzarea merge mai greu, în mod deosebit din anul 2019, deoarece sunt create restricţii pentru limitarea răspândirii pestei porcine, deşi această boală nu are nimic de-a face cu raţa, cu găina sau alte păsări”, susţine Iaru.
 
De câteva luni, buzoianul face demersuri ca să înfiinţeze un abator de raţe, pentru care îi trebuie un dosar stufos de autorizaţii. Afacerea cu păsări a lui Ion Iaru rezistă datorită producţiei şi vânzării ouălor.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: