Credincioşii sunt aşteptaţi de Bobotează la pelerinajul spre râul Buzău. Ritualul a fost anulat în 2021 VIDEO

Credincioşii sunt aşteptaţi de Bobotează la pelerinajul spre râul Buzău. Ritualul a fost anulat în 2021 VIDEO

Arhivă adevarul.ro

Buzoienii sunt aşteptaţi, pe 6 ianuarie, la manifestările religioase de Bobotează. Enoriaşii pleacă pe jos prin centrul oraşului până la râul Buzău unde preoţii sfinţesc apa şi aruncă o cruce în râu după care se aruncă cei mai curajoşi credincioşi pentru a o recupera.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Preoţii parohiei „Sfântul Sava” vor organiza, dimineaţă, Sfânta Liturghie, după care, la orele prânzului, se va porni în procesiune, din faţa Catedralei Municipale „Sfântul Sava” până la malul râului Buzău.
 
Toţi credincioşii vor primi agheasmă, pentru a fi ocrotiţi tot anul, ei şi familiile lor.
 
Cei mai curajoşi dintre participanţi se vor arunca în apele reci ale Buzăului pentru a prinde crucea aruncată de preoţi. Tradiţia spune că cel care o va prinde va fi ferit de rele pe tot parcursul anului. 
 
ISU Buzău va fi prezent la faţa locului cu o barcă pneumatică, pentru a-i recupera pe cei care ar putea avea nevoie de ajutor, dar şi cu o ambulanţă SMURD, pentru acordarea de îngrijiri medicale, în caz de urgenţă.
 
Anul trecut, procesiunea a fost anulată din cauza pandemiei. Ultima oară, în 2020, crucea aruncată de preot în apă a fost recuperată de un tânăr de 18 ani, Marius Burlacu, din comuna Mărăcineni. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările