Consiliul Municipal Buzău a aprobat două credite de milioane de euro, într-o şedinţă cu scântei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Primăria Buzău
Sursa Primăria Buzău

Au fost dezbateri aprinse, joi, în şedinţa Consiliului Local Buzău. Aleşii au avut de aprobat două credite bancare, unul de 13 milioane de euro, iar celălalt de peste 2 milioane de euro. Reprezentanţii PNL şi USR-Plus au criticat dur decizia primarului Constantin Toma de a contracta cele două împrumuturi bancare.

Graţie majorităţii confortabile pe care o deţine PSD în Consiliul Local Buzău, cele două proiecte au trecut lejer, cu 15 voturi pentru şi 7 voturi, împotrivă. 

Primarul Constantin Toma spune că banii obţinuţi din cele două credite bancare sunt extrem de necesare pentru dezvoltarea infrastructurii în municipiul Buzău.

În cazul împrumutului de 11 milioane de euro, cea mai mare sumă, respectiv 5,6 milioane de euro, ar urma să fie alocată pentru modernizarea a trei artere din oraş: B-dul 1 Decembrie 1918, B-dul Republicii şi strada Iazul Morilor, în timp ce 3,4 milioane de euro vor fi destinaţi transformării fostului cinematograf Dacia în sală de spectacole şi de conferinţe.

De asemenea, aproximativ 3 milioane de euro vor fi folosite pentru reabilitarea casei de oaspeţi din Ansamblul Marghiloman, astăzi devenită o ruină. 

Pe lista investiţiilor realizate cu bani de la bancă mai figurează amenajarea unui cimitir municipal în cartierul Simileasca, achiziţia de centrale termice pentru blocurile ANL şi a unui muzeu în Cimitirul Eroilor.

  

Vă recomandăm să mai citiţi:

Satul lui Băieşu, la final de poveste. Mai puţin de 40 de suflete rezistă în cătunul dintre dealurile Buzăului VIDEO

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO

Cum arată „colţii” care dau numele unei celebre zone montane din România. Piatra semipreţioasă renumită în regiune  

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite