Consiliul Judeţean va semna contractul de finanţare pentru reabilitarea Spitalului Brătianu

Consiliul Judeţean va semna contractul de finanţare pentru reabilitarea Spitalului Brătianu

Contractul de finanţare din fonduri europene al proiectului ce priveşte reabilitarea clădirii fostului Spital Brătianu şi transformarea lui în Centru Muzeal de află pe masa Ministerului Dezvoltării şi Fondurilor Europene şi va fi semnat cel mai probabil săptămâna viitoare.


Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a anunţat, la finalul şedinţei extraordinare de marţi, că proiectul este unul eligibil, iar Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Est Brăila a trimis deja cererea de finanţare la ministerul de resort, urmând ca el să fie semnat în cel mai scurt timp. 

„Cel mai târziu săptămâna viitoare semnăm contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării şi Fondurilor Europene. Cer­erea ADR Brăila aşteaptă de o lună de zile la Ministerul Dezvoltării să poată fi semnată şi probabil săp­tămâna viitoare se va întâmpla. Proiectul este unul eligibil, trebuie doar semnat şi apoi vor începe procedurile de licitaţie. Ca să scurtăm timpul, va fi o licitaţie proiectare - execuţie , pentru că altfel ar dura foarte mult”, a declarat preşe-dintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările