Ciolanul afumat produs în ţară, la mare căutare printre românii din străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciolanul stă patru ore la copt
Ciolanul stă patru ore la copt

De Ziua Naţională, tradiţionala fasole cu ciolan va fi în meniul tuturor românilor. Şi cei din străinătate o prepară, iar ca să-i imprime gustul şi aromele de acasă mulţi aleg să cumpere ciolane afumate de la carmangeriile din ţară cu livrare în străinătate. Ca să onoreze comenzile, afumătorile din Buzău merg non-stop

Printre clienţii magazinului cu bunătăţi de pe Valea Buzăului, din Mărăcineni, am întâlnit şi o doamnă care cumpărase pentru o prietenă din Grecia peste zece kilograme de afumături. 

Ciolanul afumat a fost comanda specială care trebuie să ajungă până miercuri la destinaţie, pentru a se găsi în meniul de Ziua Naţională.

„Am o prietenă în Grecia căreia îi trimit frecvent produse tradiţionale şi m-a rugat şi acum să-i fac un pachet. A vrut ciolan afumat, acum, de Ziua Naţională pentru că respectă şi ei tradiţiile, ca noi, dar acolo nu găseşte ciolan ca la noi”, spune clienta carmangeriei din Mărăcineni.

buzau

La fiecare sfârşit de noiembrie, ciolanul afumat este printre cele mai vândute produse în carmangerii. O fabrică de mezeluri tradiţionale din Mărăcineni, judeţul Buzău, şi-a triplat volumul de vânzări în magazinul propriu şi prin livrare în străinătate.

„Ciolanele noastre sunt 26 de lei, nu sunt tratate, nu sunt injectate. Sunt doar zvântate, ţinute la saramură şi coapte. Săptămâna trecută ne-au sunat să le trimitem până marţi,  cel târziu, ciolane. Mai găsesc şi pe acolo ciolane poloneze, dar nu sunt ca ale noastre. Acelea sunt industriale, injectate”, spune Constantin Frusinoiu, producător de mezeluri tradiţionale.

buzauciolanafumat

Vânzări triple

Pentru a face faţă comenzilor care curg de pretutindeni, angajaţii carmangeriei buzoiene lucrează la foc continuu. Zeci de kilograme de ciolane de porc sunt preparate zilnic. Cu cât bucăţile de carne sunt mai uscate şi afumate, cu atât au termen mai mare de valabilitate.

„Se leagă, după aceea se bagă la saramură, se afumă la dogoare, cam patru ore, după care merg la vânzare. De fapt vorbim despre o coacere, la flacără de jar, nu doar afumare. Carnea împrumută esenţa asta de jar, de fag şi poate fi mâncată aşa sau pusă în fasole”, spune Carmen, angajata carmangeriei din Mărăcineni.

buzauciolanafumat

Pe lângă zecile de kilograme de ciolan afumat, carmangeria din Buzău mai livrează în străinătate cârnaţi de Pleşcoi, babic de Buzău şi pastramă de oaie. După jumătatea lunii decembrie, cresc comenzile din străinătate pentru tobă de porc şi lebăr, pentru mesele de de Crăciun şi Anul Nou.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite