Cinci victime ale unui accident, între care o gravidă, salvate de un jandarm buzoian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa DGJM Bucureşti
Sursa DGJM Bucureşti

Emil, un buzoian care este încadrat de doi ani în Jandarmerie, la Bucureşti, a reuşit să salveze dintr-un accident şase vieţi, una dintre femeile rănite fiind însărcinată. S-a întâmplat zilele trecute, iar povestea a fost împărtăşită, luni, de jandarmii bucureşteni, pe pagina acestora de Facebook.

Jandarmul buzoian conducea pe drumul către casă. Era în concediu şi mergea la Buzău, la părinţi. În apropiere de Urziceni, la câţiva metri în faţa lui, s-a produs accidentul. Două autoturisme s-au ciocnit, una dintre ele răsturnându-se în şanţ.

"Deodată, am văzut un fum alb şi maşinile care începuseră să aprindă luminile de avarii. Mi-am dat seama că e un accident", a declarat Emil.

Emil a oprit imediat pe dreapta. ”De fapt, a fost singurul care a făcut-o. A coborât în şanţ şi a început, pe rând, să scoată victimele din maşina avariată. Femeia însărcinată este cea pe care a scos-o prima. Era rănită pe mâini şi în stare de şoc. A dus-o la maşina lui şi a întins-o pe banchetă”, scriu colegii lui Emil în relatarea de pe Facebook. 

Buzoianul s-a întors la locul accidentului şi a scos din maşina răsturnată toate cele cinci persoane care rămăseseră captive. Un bărbat a reuşit să iasă singur, spărgând cu piciorul luneta maşinii. Celelalte patru au fost scoase de Emil şi duse la marginea şoselei, acolo unde ambulanţele începuseră să apară. 

”Şi nu doar ambulanţele, ci şi oamenii care priveau, ca spectatori, cu ţigările aprinse, o secvenţă despre curaj şi teamă, despre sânge şi viaţă născută ori nenăscută, despre durere şi nepăsare”, subliniază autorul postării. 

Vă mai recomandăm şi:

VIDEO Cum a ajuns Spitalul Judeţean Buzău front de luptă electorală între candidaţii USR PLUS şi PSD

VIDEO Incidente la protestul din Buzău faţă de noile restricţii pentru prevenirea răspândirii COVID-19

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite