Cinci mii de spectatori au voie în tribune la meciul dintre FCSB şi FC Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

Microbiştii buzoieni primesc o veste bună: meciul de pregătire dintre AS FC Buzău şi FC FCSB, programat vineri, 9 iulie, de la ora 19.30, pe stadionul „Gloria”, se va disputa cu spectatori, respectând noul protocol de desfăşurare a competiţiilor de fotbal.

Biletele vor fi puse în vânzare vineri, 9 iulie, începând cu ora 10:00, la cele două case de bilete din zona stadionului (intrare poartă Electrica, respectiv intrare poartă Parcul Crâng). 

Accesul spectatorilor în tribunele arenei din Crâng se va face începând cu ora 17:30.

Au acces pe stadion persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, cele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore înaintea începerii meciului şi persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat de o unitate medicală al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 de ore înaintea începerii meciului.

Mai pot intra la meci persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale şi cei care sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 şi nu au schema completă de vaccinare, dar care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

Pentru cei care şi-au achiziţionat bilet şi îndeplinesc condiţiile mai sus menţionate, accesul în incinta stadionului „Gloria” se va face începând cu orele 18:00. De menţionat că la stadion nu sunt amenajate puncte de testare.

Vă mai recomandăm: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite