Cei patru buzoieni vaccinaţi la chiuvetă, cercetaţi în libertate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Ancheta începută de poliţiştii buzoieni privind falsificarea certificatelor de vaccinare anti-COVID ar putea viza persoane şi din alte judeţe. Miercuri, au avut loc cinci percheziţii în Buzău, Giurgiu şi Ilfov, la angajaţii unui cabinet medical şi cumpărătorii certificatelor false.

În urma cercetărilor s-a descoperit faptul că în perioada 2021-2022, patru buzoieni cu vârste cuprinse între 26 şi 52 de ani, au beneficiat de vaccinare anti-COVID falsă.

Intermediarii acestei tranzacţii au fost mai mulţi angajaţi ai unui cabinet medical individual din Giurgiu, persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 61 de ani.

Poliţiştii au pus în executare opt mandate de aducere, iar persoanele cercetate au fost conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals şi uz de fals. 

După audieri, cei patru buzoieni au fost eliberaţi, fără a se dispune vreo măsură preventivă împotriva lor.

„Având în vedere posibilitatea extinderii cercetărilor atât cu privire la numărul persoanelor implicate, cât şi cu privire la faptele săvârşite, dosarul penal a fost declinat spre competentă soluţionare unităţii de parchet”, transmite IPJ Buzău.

Din datele strânse de anchetatori reiese că numărul persoanelor care ar fi beneficiat de certificate de vaccinare fără a se imuniza ar fi mult mai mare decât se estima iniţial, fiind vorba atât de buzoieni, cât şi de persoane din alte colţuri ale ţării.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO 

Cuplurile din Buzău vor spune „da” într-un nou sediu al Stării Civile VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite