Castravetele care combate cancerul, în studiu la staţiunea de cercetare din Buzău

Leguma minune a fost adusă din zona podişului Tibet de horticultorii buzoieni, care lucrează la aclimatizarea acesteia. Denumit popular “Gac”, noul tip de castravete conţine antioxidanţi care distrug celulele cauzatoare de cancer mamar şi cel de prostată

Ştiri pe aceeaşi temă

Experimentul reprezintă o premieră pentru România şi este condus de doctorul în horticultură Costel Vânătoru, cel care în ultimul an a cercetat şi aclimatizat şi alte soiuri de legume cu utilizare în medicină.

Cecetătorul buzoian susţine că noul soi de castravete, cu denumirea ştiiţifică Momordica Cochinchinensis, abundă în antioxidanţi. “Cultivarea acestuia la noi va fi benefică atât din punct de vedere alimentar cât mai ales medicinal, având in vedere că are de zece ori mai mult licopen decât cel conţinut de tomatele speciale, folosite în tratarea cancerului. Studii de specialitate au confirmat deja că aceşti antioxidanţi distrug celulele cauzatoare de cancer ”, a declarat horticulturoul Costel Vânătoru.

În ultimii doi ani , horticultorii de la Staţiunea de Cercetare din Buzău au creat numeroase soiuri ciudate de legume. Este vorba de castraveţi cu formă de grenadă, roşii în două culori, dovlecei  care seamănă cu ciuperci mari de pădure sua cei giganţi, cu lungime de peste un metru, tomate fără seminţe sau cele acoperite cu puf ca de piersică.

Medicii buzoieni confirmă că antioxidanţii din acest soi de castravete au proprietăţi anticancer.

Citeşte amănunte în ediţia de Muntenia a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Buzău, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările