Campania electorală face minuni. Două drumuri judeţene din Buzău intră în reabilitare completă

Campania electorală face minuni. Două drumuri judeţene din Buzău intră în reabilitare completă

Arhivă adevarul.ro

Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa extraordinară de joi proiectele care dau startul lucrărilor de reabilitare a două drumuri judeţene. Este vorba despre tronsoane din comunele Săruleşti şi Chiojdu.


La Săruleşti, se va lucra într-un punct de pe DJ 204 C care a fost afectat serios de alunecări de teren. Pe lângă repararea şoselei, vor fi intervenţii şi la consolidarea versantului care alunecă. 

Mai mult, se vor efectua lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor şi readucerea drumului judeţean în starea iniţială.
 
Cea de-a doua şosea care va intra în reabilitare este DJ 103 P, în comuna Chiojdu, acolo unde vor fi reparaţi 1,6 kilometri de drum, acostamente, drumurile laterale, elemente de protecţie şi zonele de scurgere a apelor pluviale. 

Valoarea totală a lucrărilor la cele două obiective este de 1,5 milioane de euro, iar suma a fost aprobată joi printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean, întrunit în şedinţă extraordinară.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările