Calomfirul, o plantă medicinală uitată. La ce îl foloseau strămoşii noştri

La Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură din Buzău, soiurilor exotice care sunt în curs de aclimatizare le fac concurenţă plantele aromatice străvechi. Printre ierburile uitate şi în curs de revitalizare este calomfirul, o plantă aromatică, medicinală, neglijată în ultima vreme de români.

Cunoscut şi cu numele de caranfir sau calapar, calomfirul era folosit de strămoşi în bucătărie, pentru asezonarea preparatelor culinare, pentru aromatizarea băuturilor, ca plantă medicinală, la parfumarea aerului din încăperi.

Calomfirul este o plantă aromatică, precum menta, busuiocul sau rozmarinul. Se recoltează în timpul înfloririi, se usucă la umbră, în locuri uscate şi aerisite, se păstrează în săculeţi de pânză sau pungi de hârtie.

Calomfirul este o plantă aromatică şi balsamică, plăcut mirositoare, cu gust iute şi amar. Se numără printre ierburile aromatice uitate, pe care specialiştii Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură vor să o readucă în grădinile românilor.

”În trecut, în toate gospodăriile se găseau tufe cu calomfir, iar fetele îl purtau în păr când mergeau la horă, la bal. De aceea, este şi în folclor. Este apreciat pentru parfumul lui deosebit, aroma, pe care o degajă toate organele vegetative ale plantei”, spune cercetătorul Costel Vânătoru. 

Frunzele sunt ovoidale, alternante şi pot prezenta lobi la bază, iar florile au culoarea galben intens şi sunt mici şi rotunde. Calomfirul mai este utilizat şi în gastronomie, în preparatele culinare, sub formă de salate.

”Este o plantă aromatică, medicinală, cunoscută încă din cele mai vechi timpuri la noi în România dar care din păcate în prezent a fost neglijată. Foarte puţini îşi aduc aminte sau mai ştiu despre această plantă, calonfirul. Această plantă era prezentă în fiecare gospodărie, la ţară, în trecut. Practic, odorizantul de bază, parfumul cel mai valoros pe care fetele îl utilizau când mergeau la hore. Îl purtau în păr, în buzunar, pentru a degaja o aromă plăcută.” Costel Vânătoru, cercetător 

În scopuri medicinale se folosesc părţile aeriene ale plantei. Ea este puternic stimulentă şi are aceleaşi proprietăţi ca şi vetricea: antiseptice şi antivierminoase, anticatarale, abortive şi calmante. Frunzele sunt antiseptice, astringente, digestive şi laxative.

Decoctul se prepară din 1-3 linguriţe de plantă uscată la o cană de apă care se fierb 10-15 minute, se bea de 3 ori pe zi ; se poate folosi în uz extern sub formă de comprese, badijonări în tratarea scabiei, clismă în caz de paraziţi intestinali.