Buzoienii sunt aşteptaţi sâmbătă, la Sala Sporturilor, să-şi suţină echipa feminină de handbal într-un meci important

Buzoienii sunt aşteptaţi sâmbătă, la Sala Sporturilor, să-şi suţină echipa feminină de handbal într-un meci important

Gruparea feminină Handbal Municipal Buzău se află în faţa unui meci foarte important. Sâmbătă, la ora 18.30, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” va găzdui derby-ul dintre formaţia buzoiană şi Danubius Galaţi.


Sâmbătă seară, cu începere de la ora 18.30, Sala sporturilor din Buzău va găzdui cel mai important meci al etapei cu numărul 10 a Diviziei A la handbal feminin. Se vor afla faţă în faţă Handbal Municipal Buzău şi Danubius Galaţi, adică principalele favorite la promovare, singurele formaţii cu punctaj maxim după 9 etape. 

Meciul este unul de o importanţă majoră pentru ambele formaţii, în condiţiile în care învingătoarea din meciul de mâine va lua o opţiune serioasă în lupta pentru promovarea directă în Liga I.
 
Într-un meci care se anunţă a fi extrem de echilibrat, oficialii şi jucătoarele de la Handbal Municipal Buzău mizează şi pe sprijinul venit din partea publicului buzoian, care este aşteptat în număr cât mai mare în tribunele Sălii Sporturilor, intrarea fiind liberă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările