Buzăul are o nouă echipă de fotbal, care se bate să promoveze în prima ligă VIDEO

Buzăul are o nouă echipă de fotbal, care se bate să promoveze în prima ligă VIDEO

Sursa I. Bunilă

Judeţul Buzău va avea o nouă echipă de fotbal, care, în următorii ani, ar putea evolua în prima ligă. Cel puţin asta îşi propun şefii administraţiei buzoiene, care, marţi, au făcut primul pas în acest demers.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Atât Consiliul Judeţean, cât şi Consiliul Local Municipal Buzău s-au întrunit, în şedinţe extraordinare, pentru a parafa viitoarea construcţie a noului club de fotbal cu drept privat, Asociaţia Sportivă ”Fotbal Club Buzău”. 
 
Din noua structură, care va gestiona activitatea echipei de fotbal, vor face parte, în procente egale, câte 40%, atât Consiliul Local Municipal Buzău, cât şi Consiliul Judeţean, iar celelalte 20 de procente vor fi preluate de către un investitor privat. 
 
Soluţia adoptată, spun şefii administraţiei buzoiene, a fost luată după o consultare cu oficiali din cadrul Federaţiei Române de Fotbal.
 
Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, spune că, pe lângă echipa de seniori, se doreşte înfiinţarea unui centru de copii şi juniori care să rivalizeze cu academiile de fotbal deja cunoscute în ţară. 
 
Totodată, echipa de fotbal SCM Gloria Buzău se va desfiinţa, locul său în Liga a doua fiind luat de către noua entitate sportivă. Jucătorii, în mare parte, se vor transfera la noua echipă, însă este puţin probabil că se va continua cu actualul staff tehnic.
 
 
Deşi nu a fost anunţat numele investitorului privat care va prelua 20 la sută din acţiunile noului club, neoficial, este tot mai vehiculat numele omului de afaceri Constantin Cristea, nimeni altul decât socrul râmniceanului Felix Rache, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
 
Până la sfârşitul săptămânii, autorităţile buzoiene vor lămuri şi acest mister şi vor anunţa numele noului investitor privat al clubului din Crâng iar, cel mai probabil, săptămâna viitoare, vor dezvălui şi numele managerului general, respectiv al antrenorului noii echipe de fotbal. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările