Buzău: S-au făcut de râs în faţa ultimei clasate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Handbalistele buzoience s-au făcut de râs
Handbalistele buzoience s-au făcut de râs

Stabilitate financiară, condiţii bune de pregătire şi lovitură de imagine reuşită după cooptarea în Consiliul de Administraţie a unor oficialităţi locale. Acestea sunt doar câteva din „ingredientele" pe care şi le doreşte orice echipă, indiferent de ramura sportivă, pentru a avea o evoluţie constant bună într-o competiţie.

Aşa se derulau evenimentele în ultimul timp la HCM Buzău, echipă care a pus eşecurile suferite în trecut tocmai pe seama lipsei celor menţionate mai sus. Buzoiencele au crezut că dacă li se îndeplinesc doleanţele vor veni şi victoriile, dar de la sine.

Au fost două succese consecutive, cu Rulmentul Braşov şi Dunărea Brăila. Însă, când totul mergea ca pe roate, elevele lui Romeo Ilie s-au făcut de râs exact când nu trebuia, la ultima clasată din Liga Naţională, Ştiinţa Bacău, unde au cedat cu scorul de 22-24 (10-14).

De altfel, moldovencele obţinuse singurul punct în primele 12 etape, tot în faţa buzoiencelor, în partida tur. Ceea ce s-a întâmplat însă la Bacău a fost de-a dreptul penibil. Ar trebui să spunem doar atât, Goran a marcat două goluri şi alea de la 7 metri. O evoluţie mediocră a întregii echipe. Diferenţa de pe tabelă la finalul partidei fiind mincinoasă în raport cu ceea ce s-a întâmplat pe teren 60 de minute.

„Înfrângere neaşteptată şi mai clară decât o arată scorul. O evoluţie submediocră a echipei noastre. Toată lumea era veselă, relaxată, veneam după două victorii. Un joc extraordinar de prost al echipei noastre. Nu le-am mai văzut jucând aşa slab de mult timp. Să dai numai 20 de goluri, exceptând astea 2 care au fost în ultimul minut. 20 de goluri împotriva unei echipe care nu are nici o victorie.", a declarat la finalul partidei de la Bacău, Romeo Ilie , antrenorul HCM-ului.

HCM BUZĂU: Iordache - Gornistu, D. Branişte, Stoica, Rusu (8), Cârstea (5), Geană (1), Chelaru (1), Goran (2), Roşu (2), A. Branişte (3).

Antrenor: Romeo Ilie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite