Buzău: Au prins crucea de Bobotează şi s-au ales cu iubite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoienii care au prins doi ani la rând crucea aruncată în apă, de Bobotează, şi-au tras mai întâi iubite iar anul acesta se gândesc să le ia de nevastă, tot cu ajutor divin.

Se spune că cel care prinde crucea de lemn, pe care preotul o aruncă în apă, în ziua sfântă a Botezului Domnului, are parte de noroc tot anul. Experienţa trăită de doi tineri din Buzău, care au prins crucea împreună, atât anul trecut, cât şi în acest an, vine parcă să confirme că undeva e un sâmbure de adevăr.

Adrian Costin Podaru are 18 ani, este din Mărăcineni, localitate lipită de municipiul Buzău, şi lucrează în construcţii. Aurel Burlacu are 22 de ani, este tot din Mărăcineni şi lucrează tot în construcţii. Sunt prieteni buni, cu poveşti asemănătoare. Anul trecut, de Bobotează, unul din băieţi, cel mare, l-a convins pe celălalt să sară împreună în apă ca să prindă crucea aruncată de preot. Şase flăcăi au concurat pentru adjudecarea obiectului sfânt iar norocul a făcut ca cei doi prieteni să îl prindă. Aurel şi Costin au primit binecuvântarea preotului, s-au felicitat între ei, au primit laudele altora, după care au plecat la casele lor.

Primele semne ale binecuvântării au apărut în viaţa lui Aurel. „Toată iarna trecută nu am răcit. Mi-am găsit de lucru pe la oameni, în construcţii, apoi cel mai mare noroc l-am avut când mi-am cunoscut iubita. Mergeam la discotecă şi pusesem ochii pe o fată frumoasă. După două luni de la Bobotează, am cunoscut-o şi am devenit iubiţi”, ne-a povestit Aurel Burlacu.

Tot în dragoste a avut noroc şi prietenul lui Aurel. „Pe actuala mea prietenă o ştiam de mult dar nu aveam curajul să o sun. În primăvară am sunat-o, ne-am întâlnit, a fost bine şi de atunci suntem împreună. Cred că de la cruce ni se trage”, ne-a mărturisit Costin Podaru.

Mulţumiţi de efectele binefăcătoare de anul trecut, cei doi prieteni s-au încumetat să înfrunte apa rece şi la slujba de Bobotează de anul acesta. S-au aruncat după cruce împreună cu mai mulţi consăteni, însă tot ei şi-au adjudecat-o. „Acum ne dorim ca această cruce să ducă la capăt ce a început. Adică să ne ajute să facem  nuntă cu fetele pe care ni le-am găsit anul trecut”, ne-a declarat Aurel.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite