Buzău: Doi bărbaţi degeraţi se luptă între viaţă şi moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi bărbaţi din Judeţul Buzău au ajuns astăzi la spital după ce au petrecut noaptea în frig, la minus 18 grade. Unul dintre ei are degerături la mâini şi la picioare şi riscă să îi fie amputate. Celălalt a fost găsit aproape îngheţat iar medicii fac eforturi să îl salveze.

Citiţi şi:

Braşov: Tren deraiat la Malnaş Băi

Operatorii privaţi de transport şi-au anulat cursele în ţară

Buzău: A murit pentru că ambulanţa nu a ajuns din cauza viscolului

Braşov: Ianuarie a adus geruri polare în centrul ţării

Primul dintre bărbaţi are 54 de ani şi a fost găsit în această dimineaţă de un localnic într-un şanţ din comuna Scutelnici. Bărbatul băuse bine aseară şi se îndrepta spre casă dar pe drum a căzut într-un şanţ şi a stat acolo până la ora 11.45 când a fost găsit de un consătean care a chemat imediat ambulanţa. La sosirea medicilor bărbatul abia dacă mai respira şi avea mâinile şi picioarele degerate.

"Bărbatul de 54 de ani a peterecut mai bine de 12 ore într-un ger cumplit. Când am ajuns noi avea degerături de gradul I la membrele superioare şi de gradele II şi III la membrele inferioare. Noi i-am acordat primul ajutor şi l-am transportat de urgenţă la spital. Să sperăm că medicii vor reuşi să îi salveze membrele de la amputare", ne-a declarat Maria Stanciu, asistentă sefă la SAJ Buzău.

Cel de-al doilea bărbat are 53 de ani şi locuia singur în casă în localitatea Vintilă Vodă. În această dimineaţă o vecină a văzut că nu iese fum pe horn şi a mers să vadă ce s-a întâmplat. Când a intrat în casă bărbatul era vânăt tot şi rece. Femeia a chemat salvarea dar omul intrase déjà în şoc hipotermic.

"Bărbatul de 53 de ani locuia singur şi aseară probabil că nu a mai făcut focul. A fost găsit de o vecină în şoc hipotermic şi l-am transportat la spitalul din Vintilă Vodă. Dacă nu îşi revine şi starea sa se înrăutăţeşte va fi probabil adus la spitalul din Buzău", ne-a mai declarat Maria Stanciu.

Noaptea trecută în municipiul Buzău cea mai scăzută temperatură înregistrată a fost de minus 18 grade, iar în zonele de munte unde au fost găsiţi cei doi bărbaţi a ajuns şi la minus 22 de grade.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite