Buzău: Cuponiada triplează preţul rablelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rablele s-au scumpit
Rablele s-au scumpit

Mii de rable care împânzesc municipiul Buzău au ajuns să fie la mare căutare în preambulul marii cuponiade pe care Ministerul Mediului o va declanşa săptămâna viitoare.

După ce legea modernizării parcului auto a suferit câteva modficări importante, posesorii de hârburi din Buzău au început să ţină la preţ ba mai mult le-au dublat şi chiar triplat valoarea de piaţă peste noapte.

Vinovate sunt cupoanele transmisibile de 3800 de lei pe care proprietarii le vor primi dacă aleg să-şi ducă vechiturile la REMAT.

Mai mult decât atât, vestea că aceste cupoane vor fi transmisibile a înfierbântat setea de câştig a proprietarilor şi samsarilor de maşini.

„În municipiu, aproape că nu mai găseşti o rablă mai ieftină. Toţi ţin la preţ acum în speranţa că vor câştiga ceva bani, mai ales că au voie să deţină până la 3 cupoane. Rămâne de văzut dacă vor exista şi amatori de cupoane la preţuri piperate pentru că posesorii riscă să rămână doar cu un vaucer dacă nu vor să-şi cumpere maşini noi”, a declarat Doru Mâncu, mecanic auto din Buzău.

Dacă în urmă cu numai o lună, o Dacie fabricată în anii 80 putea fi achiziţionată în funcţie de faţa comercială cu preţuri care porneau chiar şi de la 600 de lei, "coaja", cum au poreclit-o posesorii, se vinde acum de la preţuri ce depăşesc 1700 de lei.

„Am văzut multe rable care se vând acum şi cu 20 de milioane pentru cupoane. Înainte le găseai şi cu 5 sau şase milioane şi nu le lua nimeni”, mărturisteşte Iulian Bălăşoiu şofer de taxi din Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite