Buzău / Portret: Daniela Mutu este campioana la flaut de la Arte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceul de Artă este o inepuizabilă pepinieră de vedete. În lista „produselor" sale de excepţie, din care fac parte Mihaela Runceanu sau Laurenţiu Cazan, se numără şi tânăra Daniela Mutu.

Pe urmele numelor grele care au păşit spre glorie de la Liceul de Artă din Buzău merg deja actuali elevi, unul dintre adolescenţii care promit fiind Daniela Mutu, elevă în clasa a XI-a, la specialitatea pian-flaut. A fost prezentă în mod constant la olimpiadele de instrument, unde de fiecare dată a ajuns pe podium.

„Mie de mică mi-a plăcut să cânt, iar părinţii mei văzând că eu tot timpul cântam şi dansam au zis să încerce cu mine. A fost bine pentru că am avut noroc de profesori buni care m-au ajutat să ajung unde am ajuns. Teoria fac cu doamna Luci Mărăcineanu şi tot cu dânsa fac şi canto clasic, în paralel, la flaut cu doamna profesoară Cornelia Zainea, iar la pian cu domnul profesor Adrian Voicu", spune Daniela.

Adolescenta povesteşte că flautul, instrumentul pe care îl studiază, nu a fost alegerea ei. Nu a trebuit însă să treacă prea mult timp până să îl îndrăgească.

„Nu eu am ales flautul, ci de la şcoală mi l-au propus. Nici nu ştiam cum arată. Mi-a plăcut foarte mult şi am ajuns la olimpiade destul de repede, unde am luat premii trei, doi. Este un instrument special. Flautul este mult mai feminin faţă de celelalte instrumente de suflat", spune Daniela.

Daniela mărturiseşte că în evoluţia ei, în plan profesional, a beneficiat de o susţinere importantă nu numai din partea părinţilor, ci şi a dascălilor. „Din clasa a patra sunt la Liceul de Artă şi am ajuns cu ajutorul lui Laurenţiu Cazan. Tot el m-a ajutat să mă ridic şi în cariera mea cu muzica uşoară. El m-a încurajat de fiecare dată când am spus că am probleme, mi-a spus să nu renunţ iar acum mă tot îndeamnă să merg la Conservator", spune Daniela.

Daniela Mutu promite nu numai în cariera de instrumentist, ci şi la canto clasic şi muzică uşoară. „Prima oară am cântat alături de domnul profesor Constantin Ungureanu apoi l-am cunoscut pe Laurenţiu Cazan. I-am cântat foarte mult piesele iar prima a fost „Aud un cântec" cu care am mers la un concurs şi am luat locul doi. I-am cântat piesele foarte mulţi ani după care am trecut la melodii din repertoriul lui Celine Dion sau al Andrei. Încă încerc mai mulţi artişti, ca să văd ce mi se potriveşte şi să aflu ce stil mă avantajează", mărturiseşte Daniela Mutu.

Şi-ar dori un repertoriu propriu, constituit din melodii pop şi rock. Solista de muzică uşoară Daniela Mutu a fost prezentă deja în multe spectacole în oraş, la Bucureşti, şi are apariţii frecvente la un post local de televiziune.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:

Cum l-ai cunosut pe Laurenţiu Cazan?
E o poveste veche. A venit o dată la mama la serviciu. Mama bineînţeles că l-a recunoscut şi i-a spus că are o fetiţă care cântă. Laurenţiu, când a auzit, i-a dat numărul de telefon mamei mele, apoi am mers la el, m-a auzit, am cântat împreună şi de aici a continuat prietenia.

Cum e să ai un nume cu rezonanţă?
Aşa e. Mereu mă lovesc de potrivirea cu numele lui Adrian Mutu. La un concurs, unul din membrii juriului m-a întrebat ce mai face Adrian. De fiecare sunt întrebată dacă sunt rudă cu Adrian Mutu. Este o asociere care mă bucură, sincer, pentru că este un fotbalist renumit.

Ce îi place: „Persoanele comunicative de care te poţi apropia, pentru că eu sunt foarte dificilă şi nu mă ataşez repede. Îmi plac Laurenţiu Cazan, Andra, Laura Stoica, Mădălina Manole, Celine Dion. Am un cerc de prieteni cu care ies în oraş, la un suc, în club. Şi mi-ar mai plăcea să cânt la chitară, vreodată", subliniază tânăra.

Ce nu îi place: „Ce nu îmi place la o persoană este minciuna. Oricât de dureros ar fi adevărul, prefer să îl aud. Aşa cred că se poate păstra o relaţie de prietenie mult timp. Nu îmi surâde ideia că nu prea am timp să îmi descopăr şi alte pasiuni", conchide Daniela.

PROFIL
Născută: 5 septembrie 1993, în Buzău
Ocupaţie: elevă la Liceul de Artă „Margareta Sterian" - flaut şi pian
Familie: singură la părinţi

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite