Buruiana-minune din România care ne vindecă de cele mai crunte boli. „Va fi una dintre sursele de hrană ale viitorului“

Ştirul este o buriană minune

Considerat de mulţi doar o buruiană bună de dat la porci, ştirul, o specie de amarant, este de fapt o plantă foarte bogată în vitamine şi minerale. Este un medicament natural, un aliment gustos şi hrănitor. Populaţiile străvechi ale Asiei menţionau această buruiană ca având rangul de regină a nemuririi, aztecii o socoteau hrană a imortalităţii, iar grecii antici o denumeau „amaranthus“, adică planta care nu moare.

Dintre cele peste 60 de specii de amarant existente în lume, la noi cresc câteva, în flora spontană, iar una dintre ele este ştirul. Este o plantă salbatică cu flori verzi-galbene mărunte şi reunite ca într-un spic, care este folosită mai mult ca nutreţ pentru porci.

Strămoşii noştri foloseau ştirul în alimentaţie dar şi pentru tratarea unor afecţiuni. În prezent, această plantă este folosită mai rar în mâncăruri, bătrânii din anumite zone ale ţării fiind cei care încă mai păstrează reţete ale unor ciorbe ţărăneşti sau mâncăruri prăjite pe bază de ştir.

De la ştir se consumă partea verde, tânără, şi foarte tânără, dar şi seminţele. Din frunzele tinere pot fi preparate salate, tocăniţe şi ciorbe. Amarantul poate fi confundat cu spanacul. Se folosesc frunzele tinere la mâncarea de ştir, reţetele fiind exact ca cele în care este folosit spanacul. Gustul însă este mai puţin înecăcios, dar e bine de ştiut că trebuie pus un ou prăjit lângă mâncarea de ştir cu usturoi şi ceapă sau o bucată de omletă, pentru un plus de savoare.

Bunicile noastre mai folosesc ştirul ca medicament tradiţional, tonic, astringent, în scop nutritiv, în combaterea diareei, sau a scaunelor cu sânge. Infuzia de ştir se foloseşte prin gargară şi ameliorează dureri de gât sau afta bucală, precum şi pentru spălarea eczemelor de tot soiul, dar în special a celor provocate de alergii.

Numeroase vitaminele, precum A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E se regăsesc în această plantă-minune. De asemenea, ştirul mai conţine riboflavină, acid folic şi folat, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc. 

Pentru calităţile sale nutritive şi beneficiile aduse organismului, amarantul a fost inclus de cercetătorii Staţiunii Legumicole Experimentale din Buzău pe lista cu plantele vechi, ce trebuie rehabilitate şi reintroduse în cultură de câţi mai mulţi grădinari români. 

”Unele plante, cum este cazul ştirului alimentar Roşu de Buzău sau busuiocul de Radovanu, de Călăraşi, au fost selecţionate din flora spontană, altele de la vechii grădinari, dar s-au obţinut seminţe de la două mari bănci de gene din Occident”, a declarat cercetătorul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de ştiinţe agricole şi silvice.

Potrivit specialiştilor, ştirul va fi una dintre sursele de hrană ale viitorului, chiar dacă încă este considerat ca fiind hrana porcilor şi a săracilor. Producţia poate atinge 10 tone de plantă verde comestibilă la un hectar, la fiecare recoltare după o perioadă de 30-40 de zile. Deja, peste 50 de ţări tropicale cultivă amarantul ca resursă alimentară, în cantităţi foarte mari. 

Amarantul creşte în numeroase tipuri de mediu, chiar şi pe maidanele sterpe. Produc un număr mare de seminţe care germinează repede, iar productivitataea este deosebită, putându-se obţine mai multe recolte pe an.

În America de Sud, această buruiană este folosită ca aliment zilnic de mai bine de 7000 de ani, fiind considerat mai hrănitor decât grâul sau porumbul. În Asia, consumul de amarant este foarte răspândit, în China, Hong-Kong, Taiwan şi în India. În Grecia bucătarii prepară o salată tradiţională de ştir, numită vleeta, făcută din soiul Amaranthus blitum. În Mexic se consumă alegria, o băutură alcoolică din ştir, iar din seminţele pisate prepară un fel de bragă, denumită atole. În Ecuador se fierb florile şi rezultatul, combinat cu rom, este băutura tradiţională aquardiente.

Reţetă pentru Ciorbă de ştir a la grec

Ingrediente:

- două mâini bune de frunze de ştir tânăr (soiul cu frunze înguste şi flori verzi, Amaranthus angustifolius)

- 1 morcov mare sau doi medii, din soiul românesc, cel conic, nu cel rotunjit, de origine turceasccă

- 2-3 cepe verzi

- 2-3 fire de usturoi verde

- 1 legătură de mărar verde

- 1 legătură de pătrunjel verde

- 1 legătură de leuştean

- 1 cană mare de corcoduşe verzi sau un litru de borş ori zeama de la ½ de lămâie, pentru acrit

- 1 ceaşcă rasă cu orez

- 0,5 kg scăricică afumată

- 2-3 ouă

- 1 cană (200 ml) de smântână/iaurt/lapte bătut

Mod de preparare:

În 4 litri de apă dată în fiert se aruncă scăricica tăiată, usturoiul verde, ceapa verde şi morcovii (tocate ca pentru orice fel de ciorbă) şi orezul, lăsându-se la fiert la foc mediu spre mic până când se găteşte orezul. 

În acel moment se adaugă jumătate din verdeaţa tocată fin (pătrunjel, mărar, leuştean), precum şi ştirul (bine spălat), tocat mai grosier. Se bat ouăle cu smântâna şi se adaugă în ciorbă când ştirul a fiert. 

Corcoduşele se fierb şi din ele se face o pastă prin pisare cu furculiţa pentru acrirea ciorbei, care se strecoară şi se adaugă odată cu smântâna bătută cu ou. 

Se pot înlocui cu 1 litru de borş sau zeamă de lămâie, după gust şi posibilităţi. Se ia de pe foc după primul clocot şi se pune şi restul de verdeaţă rămasă.