Bărbat neînmormântat de 40 de zile, pentru că legea în România îi interzice concubinei să-l scoată de la morgă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

O femeie din Buzău, al cărei concubin a murit în luna decembrie 2015, la Spitalul Judeţean Buzău, nu a reuşit nici până azi să-i ridice corpul pentru a-l înmormânta creştineşte. Unitatea spitalicească refuză predarea trupului neînsufleţit pe motiv că femeia nu este în nicio relaţie de rudenie cu decedatul.

Letiţia Ion a trăit mai bine de zece ani alături de bărbatul ei. Nu s-au luat cu acte, ci au trăit în concubinaj, dar toată lumea ştia că formează o familie. 

Bărbatul s-a îmbolnăvit, iar după o suferinţă îndelungată s-a stins în Spitalul Judeţean Buzău. Imediat, femeia a început să se pregătească de înmormîntare. 

Când a ajuns la morgă să ridice trupul neînsufleţit al bărbatului ei, femeia a avut parte de o surpriză neplăcută.

”Am trăit în concubinaj cu soţul meu vreo 12 ani. El a decedat anul trecut, pe 29 decembrie. Sunt aproape 40 de zile, nu am reuşit să ridic cadavrul şi acum este în morgă spunându-mi că eu nu am dreptul să ridic cadavrul, dreptul revenind soţiei şi copiilor”, a declarat Letiţia Ion.

De atunci, femeia duce o luptă cu morile de vânt în încercarea de a-şi lua bărbatul acasă pentru a-l înmormânta. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Buzău înţeleg drama femeii, dar ridică din umeri şi spun că nu fac decât să respecte legea. O hotărâre de Guvern stabileşte clar că numai rudele pot ridica de la morgă trupul unei persoane decedate. Cum concubinajul nu este legalizat, nimeni care este în situaţia Letiţiei Ion nu poate face nimic.

”Este vorba despre un bărbat decedat în data de 29 decembrie 2015, pentru care a venit o doamnă care s-a recomandat a fi concubine acestuia. I-am explicat că nu are nicio legătură de rudenie şi nu poate să-l ridice. Noi am înştiinţat poliţia după trei zile de la deces”, a declarat Georgiana Dragu, asistent social în cadrul Spitalului Judeţean Buzău.

În urma sesizării poliţiei, oamenii legii au descoperit că bărbatul alături de care a trăit în ultimii 12 ani are un fiu stabilit în Capitală. Deocamdată, însă, Poliţia Capitalei nu a reuşit să afle dacă fiul îşi va asuma înmormântarea tatălui său.

buzau

”Din câte am aflat, am înţeles că Poliţia Capitalei a sunat aici la Poliţie şi că băiatul a fost găsit prin Colentina dar nu înţeleg după atât timp dacă este adevărat, dacă băiatul s-a găsit. Am înţeles că mai are o fată şi un băiat, trei copii în total. De ce nu vine să ridice cadavrul”, spune Letiţia Ion.

Legal, numai acest fiu al răposatului poate ridica trupul bărbatului de la morgă şi va trebui să declare în scris dacă îşi asumă sau nu înmormântarea tatălui, despre care nu a mai ştiut nimic de peste zece ani. În cazul unui refuz, poliţia va înştiinţa oficial spitalul judeţean, care mai departe va sesiza Primăria Buzău, astfel încât să se ocupe de funeralii. 

Totul poate dura însă luni bune, iar în tot acest timp femeii care i-a fost alături nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să-l plângă în linişte, fără să poată pune o floare la mormânt.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite