VIDEO Bărbat de 300 de kilograme, din Buzău, mort în ambulanţa pentru victime multiple care urma să-l ducă la spital

VIDEO Bărbat de 300 de kilograme, din Buzău, mort în ambulanţa pentru victime multiple care urma să-l ducă la spital

Un buzoian de 300 de kilograme, din comuna Cochirleanca, a murit luni după-amiază într-o autospecială a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Bărbatul se simţea rău de câteva zile şi pentru că nu a putut fi dus la spital cu o ambulanţă normală, a fost cerută de la Bucureşti o ambulanţă pentru victime multiple. Victima de 41 de ani avea probleme cardiace, din cauza obezităţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Bărbatul de 41 de ani s-a simţit rău în ultimele zile, astfel că medicul său de familie a solicitat o ambulanţă care să-l transporte la spital pentru investigaţii medicale amănunţite, după ce corpul acestuia începuse să se umfle.
 
Din cauza greutăţii prea mari, aproximativ 300 de kilograme, pacientul nu a putut fi preluat de ambulanţă, echipajul SAJ cerând sprijin, în cele din urmă, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. 
 
Aici s-a luat decizia ca transportarea victimei să se facă cu o autospecială pentru victime multiple, trimisă de la Bucureşti.
 
La sosirea echipajului din Capitală, bărbatul era conştient, însă se simţea foarte rău. Bolnavul a fost preluat din casă şi condus cu mare greutate în autospecială, fiind susţinut pe braţe de cinci paramedici, targa nesuportând o greutate mai mare de 180 de kilograme.
 
La scurt timp după ce a fost introdus în autospecială, bărbatului i s-a făcut rău, un medic efectuând manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute. După două ore, a fost declarat decesul pacientului.
 
Potrivit rudelor bărbatului de 300 de kilograme, acesta a avut întotdeauna probleme cu greutatea, afecţiunea agravându-se în momentul în care i-a murit mama, în urmă cu circa zece ani.
 
Bărbatul de 41 de ani nu era căsătorit şi locuia împreună cu tatăl său, trăind dintr-un ajutor social. El avea probleme cardiace, dar şi alte afecţiuni provocate de greutatea mult prea mare la care ajunsese.
 

                                       Atenţie, imagini care vă pot afecta emoţional!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: