Avertismentul apocaliptic al specialiştilor români: legumele din grădinile bunicilor sunt pe cale de dispariţie

Tomatele Inimă de Bou ar putea să dispară din grădinile românilor

Românii riscă să piardă în ultimii ani numeroase soiuri de legume şi zarzavaturi care erau nelipsite din grădinile ţăranilor până în urmă cu câţiva ani. Avertismentul vine din partea cercetătorului buzoian Costel Vânătoru, care spune că, din cauza schimbărilor climatice, a dăunătorilor şi bolilor din ce în ce mai numeroase şi mai agresive, cultivatorii abandonează soiurile vechi, vulnerabile, pentru plante mai rezistente.

Într-un interviu pentru Adevarul.ro, cercetătorul buzoian Costel Vânătoru vorbeşte despre necesitatea finanţării unei bănci de gene, de către stat, astfel încât vechile legume şi zarzavaturi să fie conservate pentru posteritate.

Reporter: Care sunt factorii care afectează în acest moment legumicultura?

Costel Vânătoru: În primul rând, factorii climatici sunt cei care condiţionează foarte mult viaţa plantelor. Fiecare specie are cerinţe diferite faţă de factorii climatici, iar aici vorbim de lumină, temperatură, apă, hrană. În ultima perioadă, din cauza schimbărilor climatice, plantele au probleme serioase. De exemplu, căldurile excesive din timpul verii au făcut să se deprecieze foarte mult din producţie, la majoritatea plantelor, la tomate, la castraveţi, ardei, vinete, din cauza fenomenului de arsură solară. Ţesutul fructelor se depreciază în urma arsurii după care se pătează şi se necrozează, astfel încât ajung să nu mai poată fi valorificate.

Reporter: De când verile caniculare sunt o problemă serioasă pentru legumicultori?  

Costel Vânătoru: Este un fenomen care a început să apară cam din 2008 şi care s-a accentuat semnificativ de la an la an. A apărut ca efect al temperaturilor ridicate şi al durităţii razelor solare din timpul verii, care în trecut nu era şi care, mai garv, a început să afecteze şi culturile din spaţiile protejate. Chiar şi în sere şi solarii descoperim fructe depreciate. Pentru a atenua acest fenomen, s-a ajuns la plasele de umbrire chiar şi în câmp, pentru protejarea de arşiţă. Nu era nevoie, până nu demult de aceste plase, pentru că aveam o climă blândă. Deci avem nevoie de cumpărarea, montarea plaselor, iar acestea costă.

Reporter: Ce alţi factori produc daune în grădinile românilor? 

Costel Vânătoru: Se ştie că majoritatea speciilor legumicole au probleme cu dăunătorii iar cei mai periculoşi dăunători întâlniţi în legumicultură sunt păianjenul, tripsul, afidele, musculiţa albă, gândacul de Colorado. La sol avem coropişniţa, nematrozii, care sunt invizibili cu ochiul liber, pe urmă viermii sârmă, foarte periculoşi. Aceşti dăunători provoacă pagube foarte mari, iar combaterea este dificilă şi necesită cantităţi mari şi costisitoare de substanţe. Dacă vorbim despre boli, ele sunt în număr din ce în ce mai mare, iar pagubele sunt foarte mari. Pentru că în ultimii ani au fost aduse multe seminţe şi răsaduri de afară, odată cu ele au pătruns şi dăunători şi boli care au pus stăpânire pe populaţiile locale, mult mai vulnerabile.

Reporter: Cum influenţează aceşti factori grădinăritul?

Costel Vânătoru: O să asistăm la o înlocuire în cultură a legumelor tradiţionale cu soiuri mai rezistente, îmbunătăţite prin cercetare. Din păcate, o parte dintre dăunători nu pot fi combătuţi sau foarte greu pot fi combătuţi. Trebuie să vii cu insecticide şi fungicide scumpe. Cea mai bună soluţie pentru a evita aceste chimicale, tratamente, este folosirea unui material genetic, soiuri şi hibrizi, cu rezistenţă genetică la dăunători dar şi la stresul provocat de schimbările climatice. De aceea, în rândul legumicultorilor există de câţiva ani tendinţa de a se orienta către plante mult mai rezistente. 

Reporter: Avem exemple clare în acest sens?

Costel Vânătoru: Din păcate sunt foarte multe. Spre exemplu, s-a extins cu repeziciune şi fără a avea un diagnostic clar ofilirea ardeiului. În bazinul legumicol Buzău nu se mai cultivă de mult timp ardeiul. Grădinarii noştri au renunţat la el pentru că atunci când plantele ajung în faza de fructificare se ofilesc şi mor efectiv. Au fost câmpuri întregi distruse iar substanţele din comerţ nu au putut ţine sub control această ofilire. De aceea au abandonat. Eram mari cultivatori de ardei, grădinarii noştri vindeau în toată ţara. De 15 ani a început să apară ofilirea această masivă şi la început s-a crezut că apa este cauza.

Reporter: Ce alte legume ar putea fi abandonate de cultivatorii români? 

De regulă, soiurile acestea locale, foarte gustoase, dar care nu au rezistenţă foarte bună la boli şi stres termic. Dacă luăm tomata Inimă de Bou, ea este apreciată pentru gust, pentru fructul mare, zemos, însă rezistenţa ei genetică la viroze, la boli, este slăbuţă. Intervine selecţia pieţei, pentru că grădinarii încep să se orienteze către soiurile rezistente, în detrimentul altor calităţi.

Reporter: Există în prezent măsuri pentru conservarea acestor soiuri? 

Costel Vânătoru: Aici este cea mai mare tragedie, pe care statul a lăsat-o de izbelişte, şi anume conservarea patrimoniului genetic. Aceasta este o treabă care ţine chiar de securitatea alimentară, naţională, pentru că vorbim de resursele genetice, cele care ar trebui să ne asigure nouă pâinea, pâinea viitorului, ori, aceste resurse genetice nu au fost conservate. Nu avem un program naţional bine pus la punct de conservare ştiinţifică, făcută pe principii moderne, aduse la zi. Din păcate, efectele se văd şi deja s-au pierdut foarte multe creaţii româneşti valoroase. 

Reporter: Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău are vreo activitate în conservarea soiurilor româneşti de legume şi zarzavaturi?       

Costel Vânătoru: Da, dar o facem noi, fără a avea un program naţional, din patriotism. Am iniţiat această activitate de recuperare a unor soiuri inestimabile de plante în urmă cu vreo 20de ani. De exemplu, acum lucrez cu un coleg din Brăila la reabilitarea unui soi de varză foarte valoros, soi românesc, Licurişca. Era cultivată şi foarte apreciată pentru foaiea subţire, aşa cum este şi varza de Buzău. Sunt multe alte soiuri în pericol. A trebuit să caut prin bănci de gene ale străinilor ca să găsesc vinete Danubiana, vinete bucureştene sau tomate Bizon, tomate ţigăneşti, care erau cultivate altădată. De ce oare germanii conservă tomata de Ţigăneşti. De ce l-ar interesa buruiana noastră de la Ilfov? O ţine pentru că ştie că este o resursă genetică ce poate fi valorificată atunci când piaţa o cere iar cu ajutorul ei se pot obţine soiuri noi şi vloroase.

Reporter: Ce mai poate fi făcut pentru salvarea legumelor tradiţionale?

Costel Vânătoru: Primul pas pe care trebuie să îl facă statul este conservarea patrimoniului şi finanţarea selecţiilor conservative. Pentru conservarea patrimoniului genetic, trebuie însă resurse financiare mari. Se munceşte enorm pentru obţinerea unui soi, de obicei peste 15 ani, iar după obţinere trebuie ca cineva să răspundă pentru păstrarea purităţii lui. Dacă nu i se asigură selecţia conservativă, adică să i se menţină această puritate an de an, automat soiul se depreciază şi piere. Înainte, această activitate, selecţia conservativă, de păstrare a autenticităţii soiului, era finanţată de stat însă a fost lăsată de izbelişte. Trebuie finanţată în regim de urgenţă această activitate. 

Costel Vânătoru este doctor în horticultură, coordonator al Laboratorului de Genetică şi Ameliorare din cadrul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău.