Au ajuns primele cinci autobuze achiziţionate de TransBus din Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele cinci autobuze VDL Ambassador, achiziţionate recent din Olanda, au ajuns în curtea societăţii TransBus, de pe şoseaua Pogonele. Sunt albe, cu dungi roşii, au aer condiţionat şi au costat 18 mii de euro bucata. Alte zece maşini vor ajunge la Buzău în zilele viitoare, după ce tehnicienii TransBus, plecaţi în Olanda, le vor verifica.

Autobuzele VDL Ambassador, asamblate în oraşul olandez Heerenveen, au fost produse între 2001 şi 2011. Au intrat în dotarea unor societăţi de transport public din Olanda şi Danemarca, Germania şi Israel. Au 12 metri lungime, aer condiţionat atât pentru călători, cât şi pentru şoferi. 

”Costă 18 mii de euro bucata. Un autobuz nou, Euro 6, costă între 350 şi 400 de mii de euro. Am luat acum 15, până la sfârşitul anului mai cumpărăm 15. Cu cele 32 de autobuze second hand, cu cele 30 pe care le avem deja, plus cele 30 noi, vom avea cam pe la finalul anului viitor o flotă de 90 de autobuze cu care vom face transport de calitate în oraşul Buzău, dar şi din împrejurimi”, a declarat primarul Toma.

Din septembrie vor circula pe străzile oraşului, promite conducerea societăţii de transport public local.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite