Atenţie la agenţii care merg din uşă-n uşă! O bătrână a rămas fără toată agoniseala, după ce a primit în casă două vânzătoare de lumânări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două hoaţe din Prahova au fost prinse de poliţiştii din Cislău la scurt timp după ce au furat o sumă mare de bani din casa unei bătrâne. Cazul  a fost sesizat poliţiei, marţi, în jurul orei 10.30, de către păgubită, o femeie în vârstă de 81 de ani. Hoaţele s-au dat drept vânzătoare de lumânări.

Imediat de la sesizarea faptei, poliţiştii din Cislău au oprit în trafic, pentru control, un autoturism cu cinci persoane, iar în urma unor verificări au identificat suma de bani sesizată de persoana vătămată. Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că în dimineaţa zilei de marţi, două tinere, în vârstă de 28, respectiv 35 de ani, s-au deplasat la locuinţa buzoiencei cu intenţia de a-i vinde lumânări.

Persoana vătămată a cumpărat patru pachete de lumânări pentru care a achitat suma de 150 lei, moment în  care tânăra de 28 de ani a observat locul de unde a luat banii, proprietara. 

Profitând de neglijenţa persoanei vătămate, căreia i-a distras atenţia, tânăra ar fi sustras suma de aproximativ 8.000 de lei, după care cele două au părăsit curtea locuinţei şi s-au îndreptat către o societate comercială din zonă, unde le aşteptau cu un autoturism, trei bărbaţi în vârstă de 50, 37 şi respectiv 34 de ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma probatoriului administrat de poliţişti, faţă de cele două tinere a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite