VIDEO Ateliere de turtă dulce pentru copii, în căsuţe ca în „Stăpânul Inelelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul ce pare a fi un decor din filmul „Stăpânul Inelelor“ este în curs de amenajare la 20 de kilometri distanţă de oraşul Buzău. Locuinţele tip cob au ferestre făcute din parbrize, cu sticle puse în pereţi ca să intre lumina şi cu acoperiş pe care creşte iarba. Iniţiatorul proiectului este o învăţătoare care vrea să includă ansamblul într-un circuit turistic ecologic.

Prorietara localului, învăţătoarea Nicoleta Marin, a dat în folosinţă construcţia principală, unde se află restaurantul şi un salon mare unde organizează deja ateliere pentru grupuri de copii care ajung în Berca pentru a vizita Vulcanii Noroioşi şi alte obiective turistice din zona Buzăului.

Copiii ajunşi în micul sătuc din Berca învaţă, printre altele, să prepare turtă dulce. 

”Ei modelează aluatul, îşi fac propriile forme de turtă dulce sau biscuiţi pe care le pun la copt, după care le dau cu glazură şi le ornează cu diverse decoraţiuni delicioase. Evident că această activitate este însoţită şi de o mică petrecere, la care cei mici se pot distra împreună”, spune Nicoleta Marin, iniţiatorul proiectului.

Costul pentru un copil este de 90 de lei şi include transportul Buzău – Berca şi retur, toate materialele şi ingredientele, masa şi distracţia. 

Imagine indisponibilă

Nicoleta Marin organizeză frecvent ateliere cu diverse teme, menite să stimuleze creativitatea micuţilor. Proiectul este recomandat grupelor de preşcolari şi claselor de elevi din învăţământul primar. 

În cursul zilei de duminică, un număr de 30 de copii cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani au mers în excursie la Vulcanii Noroioşi, unde au aflat curiozităţi despre fenomenul geologic, legende şi modaliatatea de formare. 

Iar pentru a-şi însuşi mai bine cunoştinţele teoretice, dar şi cele vizuale, acumulate pe traseu, micii exploratori au continuat aventura la Cob Village, unde fiecare dintre ei şi-a modelat propriul vulcan pe care l-a pictat. 

”Copiii şi-au confecţionat macheta unui vulcan din papier mache, după care au experimentat erupţia acestora folosind bicarbonatul de sodiu, oţetul şi colorant alimentar”, a explicat Nicoleta Marin.

Imagine indisponibilă

Partea cea mai interesantă a fost atunci când copiii au experimentat erupţia acestora, printr-o reacţie chimică. Atelierul a durat peste şase ore şi a inclus transport, animatori, două gustări, masa de prânz, desert şi recompense, totul la 150 de lei tarif de participare. 

La sfârşitul activităţii, copiii au luat vulcanul acasă, pentru a putea experimenta şi în familie erupţia vulcanică.

Imagine indisponibilă
Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite