Aparat performant pus în funcţiune la cardiologia Spitalului Judeţean Buzău

Aparat performant pus în funcţiune la cardiologia Spitalului Judeţean Buzău

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotat cu un angiograf pentru cercetare şi diagnosticare a pacienţilor cu afecţiuni cardiace ischemice, graţie unui program derulat de Academia de Ştiinţe Medicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a avut loc prima intervenţie efectuată pe angiograful spitalului – coronarografie diagnostică la un pacient în vârstă de 63 de ani, din municipiul Buzău, pacient diagnosticat cu factori de risc cardiovascular (diabet de tip II, HTA, dislipidemie), cu boală cardiacă ischemică (modificări EKG) şi angină pectorală instabilă. 
 
S-a efectuat angioplastie coronariană percutană, cu implantarea a două stenturi farmacologic active. După intervenţie, pacientul a fost transportat în Unitatea de Terapie Intensivă Coronariană a secţiei de Cardiologie, unde a fost monitorizat până la externare.
 
În zilele de 05 şi 06.03.2019, alţi patru pacienţi, cu vârste cuprinse între 55 şi 75 de ani, din judeţul Buzău, au fost internaţi în spital, în Secţia Cardiologie, cu sindrom coronarian acut (infarct miocardic fără supradenivelare de segment ST, angină instabilă) şi au fost supuşi unor intervenţii coronariene.
 
 „O mare provocare a fost găsirea unui medic intervenţionist care să vină şi să fie angajat la Spitalul Judeţean sau să accepte o colaborare. După luni de căutări şi încercări soluţia a venit de la medicul buzoian Florin Matei, fiul dr. Matei Ilie (medic primar Medicină Internă cu competenţă în Cardiologie, care a profesat mulţi ani în cadrul secţiei de Medicină Internă şi Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău)”, a transmis managerul SJUB, Claudiu Damian.
 
Doctorului Florin Matei – medic cardiolog intervenţionist - i s-au alăturat şi ceilalţi medici din secţia de cardiologie: dr. Năstase Raluca – medic specialist cardiolog şi şef secţie Cardiologie, dr. Răducan Adrian – medic specialist cardiolog şi dr. Nicolai Gabriel – medic specialist cardiolog (înscris la cursul de Competenţă Cardiologie Intervenţională), ajutaţi de asistenţi medicali, au realizat această procedură coronariană pacienţilor, toate intervenţiile fiind efectuate cu succes.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: