Amendă uriaşă primită de proprietarul halelor care au ars trei zile în zona industrială a Buzăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto I. Bunilă
Foto I. Bunilă

Comisarii Gărzii de Mediu au descins la firma care deţine halele distruse zilele trecute în incendiul din zona industrială a Buzăului. Aceştia au descoperit, printre altele, că în aceste spaţii se efectuau activităţi pentru care nu există autorizaţii de mediu.

La momentul producerii incendiului, pe amplasament funcţiona moara de marunţire-măcinare deşeuri lemnoase şi deşeuri hârtie şi carton. 

De asemenea, în interioarul unei hale erau depozitate deşeuri de rumeguş şi lemn, în curtea imobilului, în hale şi între hale, erau deşeuri depozitate în saci de rafie, big-bax-uri şi vrac.

Deşeuri de plastic, în mare parte granulat, erau depozitate lângă hale, în saci de rafie. De asemenea, în două hale erau depozitate profil compozit wpc-produs finit.

Potrivit Gărzii de Mediu, societatea desfăşura la punctul de lucru două activităţi ce se autorizează din punct de vedere al protecţiei mediului, fără a deţine autorizaţie de mediu.

Este vorba despre colectarea deşeurilor nepericuloase, rumeguş şi mase plastice, precum şi tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase, rezultate din măcinarea  rumeguşului, deşeurilor de lemn, hârtiei şi cartonului în instalaţie tip moară.

Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare totală de 85.000 lei pentru funcţionarea fără a deţine autorizaţie de mediu şi pentru că nu s-a supus tuturor procedurilor şi cerintelor legale care conduc la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător şi a mediului ca întreg.

Printre măsurile impuse de comisarii Gărzii de Mediu se numără interzicerea activităţilor care necesită autorizaţie de mediu, la punctul de lucru situat pe strada Aurel Vlaicu, din Buzău.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Ocupaţia care a smuls din depresie o bătrână rămasă singură într-un cătun din Munţii Buzăului

Comemorarea unui erou din Afganistan, umbrită de nemulţumirile familiei faţă de relaţia cu statul VIDEO

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite