Alocaţii de stat primite ilegal de peste 100 de buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au încasat ilegal în acest an alocaţii şi indemnizaţii de la stat iar acum trebuie să returneze banii
Au încasat ilegal în acest an alocaţii şi indemnizaţii de la stat iar acum trebuie să returneze banii

Un control efectuat recent în judeţ de către inspectorii de la  Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a dus la depistarea a peste o sută de beneficiari de indemnizaţii sociale care primeau bani de la stat pe baza unor declaraţii false. Controalele au fost efectuate la buzoienii la care existau suspiciuni că nu primesc pe merit banii.

Au încasat ilegal în acest an alocaţii şi indemnizaţii de la stat iar acum trebuie să returneze banii. Este vorba de 137 de buzoieni, beneficiari de asistenţă socială. Inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Buzău au avut suspiciuni în mai multe cazuri şi au demarat un control amplu care a vizat reducerea fraudei în rândul beneficiarilor.

Pentru că inspectorii au descoperit la timp fraudele, s-a reuşit ca o parte din sumele încasate necuvenit să fie recuperate, fie prin casieria unităţii, fie reţinute din mandate, iar cele nerecuperate au fost transmise, conform procedurilor legale, către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, spre executare. 

În total, suma este de 135.650 de lei, reprezentând ajutoare sociale, alocaţii pentru susţinerea familiei şi indemnizaţii de creştere a copilului. 

În 2014, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Buzău a derulat nouă campanii tematice de verificare. Au fost urmărite reducerea erorilor, a fraudei şi a corupţiei.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite