Alegeri parţiale 2014. Acuzaţii de mituire a electoratului din Valea Râmnicului, prin intermediul unor ziare de campanie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Prima neregulă, semnalată cu o zi înainte de începerea scrutinului. La Poliţia municipiului Râmnicu Sărat a fost depusă, sâmbătă dimineaţă, o plângere din partea PDL legată de suspiciune de mită electorală. Unul dintre responsabilii pesedişti ai campaniei pentru alegerile anticipate de primar este acuzat că a strecurat bancnote de 50 lei în ziarul de campanie al PSD, distribuit în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Sesizarea a fost depusă la Poliţie de coordonatorul campaniei electorale a PDL în Valea Râmnicului, Adrian Iancu.

       

„În noaptea zilei de 23 spre 24 mai 2014, în jurul orelor 24,00, în timp ce mă aflam în comuna Valea Râmnicului, împreună cu numiţii Florescu Raul, Urloiu Valentin (candidatul PNL la Primăria Comunei Valea Râmnicului) şi cu încă o persoană care îl insotea pe acesta din urmă, numitul Urloiu Valentin a primit un telefon. Prin acest telefon, Urloiu Valentin era înştiinţat că la domiciliul numitului Surugiu Vasile a oprit un autoturism al cărui conducator auto i-a lăsat ceva şi apoi a plecat. Urloiu Valentin l-a sunat pe şeful Secţiei de Poliţie din Valea Ramnicului, domnul poliţist Şoaită, dar acesta nu i-a răspuns şi, ca atare, l-a contactat telefonic pe un alt lucrator al Sectiei de Politie, domnul Dănulescu, pe care l-a informat cu  privire la cele întâmplate. În urma discuţiei, au venit două echipaje de poliţie, împreună cu care ne-am deplasat cu toţii la domiciliul numitului Surugiu Vasile. Întrebat de organele de poliţie ce s-a întamplat, acesta a recunoscut că, în urmă cu puţin timp, la domiciliul său a venit o persoană cu un autoturism vişiniu, care î-a inmânat un ziar fără elemente de identificare în care i-a pus o bancnotă de 50 lei (seria 072C4439916) şi i-a spus să voteze cu candidatul PSD la Primăria Valea Râmnicului. Surugiu Vasile a dorit să îi inapoieze banii, însă conducătorul auto s-a urcat imediat în maşină şi a plecat. Din pozele pe care eu i le-am arătat numitului Surugiu Vasile, acesta a recunoscut persoana care a venit la domiciliul său ca fiind numitul Enciu Gabriel şi autoturismul acestuia marca KIA cu numărul de înmatriculare B-51-YPY. După discuţia avută la domiciliul lui Surugiu Vasile, organele de poliţie au mers cu acesta la sediul Poliţiei pentru a i se lua o declaratie scrisă”, se arată în sesizarea depusă la Poliţia Râmnicu Sărat.

Cei acuzaţi susţin însă că totul a fost o făcătură. ”Cred că cineva s-a băgat în ceva ce nu a fost corect. Probabil că i se va face reclamaţie pentru denunţ calomnios, pentru că respectivul a minţit”, a declarat Constantin Boşcodeală, preşedintele PSD Buzău.

Poliţiştii din Râmnicu Sărat au întocmit un dosar penal şi fac cercetări pentru a vedea dacă se confirmă fapta de mituire a electoratului din Valea Râmnicului.

Alegeri parţiale 2014. Live text. Alegatorii din două localităţi buzoiene îşi aleg noi consilieri, iar în alte două comune se votează candidaţii la primărie

Alegeri parţiale 2014, judeţul Buzau. Duminică, în judeţul Buzău, peste 18.000 de oameni dintr-un oraş şi trei comune sunt aşteptaţi să îşi aleagă, după caz, primarul sau consilierii locali. Alegerile parţiale 2014 au loc la Pogoanele şi Calvini, acolo unde Consiliile Locale au fost dizolvate ca urmare a unor neînţelegeri, precum şi la Ziduri şi Valea Râmnicului, unde primarii au decedat.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite