Agricultorii români care au cultivat usturoi se aşteaptă la înjumătăţirea subvenţiilor

Agricultorii români care au cultivat usturoi se aşteaptă la înjumătăţirea subvenţiilor

Cultivatorii de usturoi se aşteaptă anul acesta la subvenţii mai mici decât în alţi ani. 7,5 milioane de lei este suma alocată de stat pentru plata subvenţiei, buget care trebuie drămuit astfel încât să le ajungă tuturor fermierilor. Cuantumul pe hectar va scădea, însă, deoarece anul acesta s-a cultivat mai mult usturoi decât anul trecut.

Ştiri pe aceeaşi temă


Ministerul Agriculturii a anunţat încă din februarie ultimele modificări făcute la subvenţia de 3.000 de euro pentru hectarul cultivat cu usturoi. 

Suma alocată pentru plata subvenţiei, pentru anul 2020, este 7,5 milioane de lei. Cuantumul pe hectar scade întrucât cererile depăşesc bugetul. 

Valoarea ajutorului de minimis care se acordă per beneficiar poate fi redusă în vederea încadrării în buget, subliniază proiectul de act normativ. În acest fel, vor încasa subvenţia, mai mică pe hectar, toţi cei care au cerut-o şi sunt eligibili la plată.

Potrivit ultimei centralizări, în ţara noastră sunt peste 1.100 de cultivatori de usturoi, de trei ori mai mulţi faţă de anul trecut. Fermierii au mizat pe producţia mare, încurajaţi de subvenţiile de 3.000 de euro la hectar pe care le acordă statul.

”Ei au alocat un buget care se împarte la toată suprafaţa cultivată cu usturoi. Cu siguranţă se va diminua cota alocată la hectar. La momentul acesta nu s-au centralizat toate suprafeţele cultivate la nivel naţional şi de aceea încă nu ştim cât ne va reveni la hectar. Cu siguranţă nu vor mai fi aceiaşi bani”, spune Valentin Jecu, fermier din comuna Râmnicelu.

La Râmnicelu, Valentin Jecu, unul dintre cei mai mari fermieri din zonă, spune că suprafeţele cultivate anul acesta cu usturoi sunt de trei ori mai mari, astfel că se va diminua cota per hectar. Anul trecut a fost 3.000 euro/ha. 
 
”Datorită ajutorului de minimis, s-a cultivat foarte mult usturoi. La nivelul comunei Râmnicelu, suprafaţa s-a triplat faţă de anul trecut, deci din statistici am văzut că şi la nivelul ţării s-a triplat”, spune Valentin Jecu.

Acesta a produs anul trecut 30 de tone de usturoi, pe care l-a distribuit în pieţele din Muntenia şi sudul Moldovei.

În ultimii zece ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20 la sută la producţia de usturoi, în timp ce importurile au crescut semnificativ. Suprafeţele au început să crească, după acordarea subvenţiilor de 3.000 de euro la hectar.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: