Agresorul sexual al unei fetiţe, găsit de poliţişti într-o plantaţie de viţă-de-vie unde a stat ascuns toată noaptea

Agresorul sexual al unei fetiţe, găsit de poliţişti într-o plantaţie de viţă-de-vie unde a stat ascuns toată noaptea

Sursa IPJ Buzău

Un individ din Brăila a fost reţinut, joi seară, 2 iunie, pentru agresiune sexuală asupra unei copile de 9 ani. Acesta a fost surprins în timp ce pipăia copila în zonele intime, chiar de către mama victimei, care a alertat poliţia.

Joi seară, 2 iunie, poliţiştii din Râmnicelu, Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, au dispus pe bază de ordonanţă măsura reţinerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 29 de ani, din Brăila, bănuit că ar fi agresat sexual o fată din Balta Albă. 
 
Poliţiştii au fost sesizaţi în seara de 1 iunie de către mama unei minore, cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi seri, un bărbat necunoscut a atins-o pe fiica sa în zonele intime.
 
”Fapta s-ar fi petrecut în timp ce minora se deplasa de la un magazin din localitate către casă, pe un drum sătesc. Bărbatul s-ar fi apropiat de minoră, sub pretextul de a o ajuta cu transportul cumpărăturilor, moment în care ar fi exercitat actele de agresiune sexuală”, transmit poliţiştii.
 
Momentul a fost surprins de mama victimei, care ar fi strigat la agresor, iar bărbatul a fugit. Imediat după primirea sesizării, poliţiştii au demarat căutarea agresorului.
 
Ei au efectuat investigatii în zona adiacentă comiterii faptei, dar şi în judeţul limitrof, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Sectiei de poliţie rurală Făurei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
 
Poliţiştii de la Secţia de poliţie rurală Râmnicelu l-au depistat în extravilanul localităţii Amara, comuna Balta Albă, judeţul Buzău, ascuns într-o cultură de viţă-de-vie. Poliţiştii au stabilit că este vorba de un bărabat în vârstă de 29 de ani, din Brăila.
 

A fost condus la sediul subunităţii de poliţie şi, în urma audierii, faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.
 
În cursul acestei zile urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Acesta se afla la Balta Albă pentru a săpa o fântână. El a mai făcut puşcărie pentru viol, între 2012 şi 2018.
 
Vă recomandăm să mai citiţi: 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările