Adolescentele din Vâlcea, date dispărute, au fost găsite la Buzău. Au plecat de bună voie de acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Cele două eleve din Vâlcea care au dispărut pe drumul către şcoală au fost găsite la Buzău, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. Fetele au fost recuperate de poliţişti dintr-o scară de bloc şi redate părinţilor.

"Au ajuns la Buzău cu autobuzul, una dintre fete, Nicole, fiind la a treia plecare de acasă. Ultima dată, în luna ianuarie, tot în Buzău a fost găsită. Acum au plecat împreună acolo şi, din câte se pare, au cunoştinţe, prieteni în oraş respectiv", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu.

Dispariţia celor două adolescente, una în vârstă de 13 ani, iar cealaltă în vârstă de 14 ani, a fost anunţată luni după-amiază de mama uneia dintre ele, îngrijorată fiind că fetele, colege de clasă şi bune prietene, nu au ajuns la şcoală şi nici acasă nu s-au întors după terminarea cursurilor.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite