VIDEO Accident grav, produs de un şofer care s-a speriat de poliţiştii din filtrul pentru pesta porcină africană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

A călcat cât a putut pedala de acceleraţie, de frica poliţiei, însă a provocat un accident cumplit. S-a întâmplat joi după-amiază într-un sat de lângă municipiul Buzău. Două persoane au fost transportate la spital în stare gravă.

Şoferul unui autoturism cu ITP-ul expirat a refuzat să oprească la un filtru pentru limitarea pestei porcine şi, în cursa nebună, cu echipajul de poliţie pe urmele sale, după cum susţin martorii, a ratat un viraj, a lovit un cap de pod după care s-a răsturnat.

Accidentul s-a produs în jurul orei 12.30, în localitatea Focşănei, comuna Vadu Paşii, la intersecţia Drumului Judeţean 203k şi un drum comunal.

Autovehiculul condus de un tânăr de 28 de ani, în care se mai afla un pasager de 52 de ani, s-a răsturnat de mai multe ori, a rupt un podeţ, a dărâmat un stâlp de electricitate şi s-a oprit într-un gard.

La faţa locului au ajuns echipaje de poliţie, ambulanţă şi pompieri. Una dintre cele două persoane rămase încarcerate în maşina răsturnată a avut nevoie de resuscitare.

Surse din rândul anchetatorilor spun că şoferul maşinii ar fi forţat un filtru de poliţie. În graba de a scăpa de oamenii legii, şoferul ar fi pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. 

Cele două victime se află în stare gravă, la Spitalul Judeţean Buzău. Poliţistii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite