Accident pe E 85, în Buzău. Trei studenţi la Agronomie au nimerit cu maşina într-un tractor încărcat cu îngrăşământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier a avut loc duminică după-amiază la Cotorca, pe drumul european E85. Potrivit Poliţiei, un autoturism în care se aflau trei tineri a intrat în coliziune cu un tractor care transporta îngrăşământ cu azot.

Autoturismul Seat Leon s-a izbit violent de remorca tractorului, în care se aflau mai mulţi saci de uree granulată, îngrăşământ folosit la culturile de cereale. 

Din impact a rezultat rănirea şoferului din autoturism, un tânăr de 21 de ani, şi a pasagerei, în vârstă de 19 ani. Victimele au fost preluate de ambulanţe din Buzău şi transportate la spital. 

Cel de-al treilea pasager din autoturism a scăpat ca prin minune fără nicio zgârietură. Nici ceilalţi doi răniţi nu se află însă în pericol, întrucât au suferit traumatisme uşoare. Cei trei tineri mergeau la Facultatea de Agronomie din Bucureşti. 

Martorii susţin că de vină ar fi şoferul tractorului care a încercat o manevră de schimbare a direcţiei fără să se asigure.

Traficul auto pe E 85, la limita dintre judeţele Buzău şi Ialomiţa s-a desfăşurat cu dificultate mai bine de jumătate de oră, din cauza tractorului care a ajuns de-a curmezişul drumului. Poliţia face cercetări pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite