Accesul în Muzeul Judeţean Buzău va fi permis grupurilor de cel mult trei vizitatori

Accesul în Muzeul Judeţean Buzău va fi permis grupurilor de cel mult trei vizitatori

Lucrările sunt în toi

La Muzeul Judeţean de Istorie Buzău, pregătirile sunt pe ultima sută de metri pentru redeschiderea pentru publicul vizitator, programată pentru data de 2 iunie. La intrarea în muzeu, pe holuri şi în sălile cu exponate, s-au delimitat culoarele pe care vizitatorii trebuie să le parcurgă. Expoziţiile sunt şi ele gata să fie admirate de către buzoieni.

Ştiri pe aceeaşi temă


După două luni şi jumătate de la suspendarea activităţii impuse de Starea de urgenţă, instituţia va primi din nou vizitatori, însă cu reguli bine stabilite. 

Cei care vor trece pragul muzeului de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu vor fi primiţi în grupuri de câte trei, excepţie făcând familiile cu mulţi copii, iar angajaţii vor fi dotaţi cu viziere, măşti chirurgicale şi mănuşi.

Tot pe 2 iunie, se redeschide şi Secţia împrumut la domiciliu a Bibliotecii Judeţene Buzău, instituţie care, de anul trecut, funcţionează într-un centru comercial.

Abonaţii pot verifica online dacă volumul căutat este disponibil, pentru a se evita deplasările inutile către sediul bibliotecii. Instituţia a pus la dispoziţie, pe site-ul propriu, un catalog online, care poate fi accesat de către cei interesaţi de pe laptop sau smartphone. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: