Şofer din Bucureşti, ameninţat în trafic cu un pistol "airsoft" de un grup de buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri din Buzău s-au ales cu dosar penal după ce, marţi, l-au ameninţat cu o armă de tip "airsoft" pe un şofer bucureştean aflat în transit prin oraş. Acesta a sunat la 112, iar oamenii legii i-au prins pe teribilişti. Incidentul s-a produs în jurul orei 17.00.

După ce au aflat despre faptul că pasagerii unui autoturism au folosit o armă pentru intimidarea celorlalţi participanţi la traffic, poliţiştii au luat măsurile operative necesare pentru identificarea şi oprirea în trafic a autovehiculului respectiv, reuşindu depistarea acestuia în timp ce se deplasa pe DN 2B, către municipiul Buzău.

În urma verificărilor efectuate, în autoturism au fost identificaţi patru tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, din municipiul Buzău, precum şi un pistol de tip „airsoft”, împreună cu mai multe articole specifice, ce ar fi fost procurate de deţinător prin intermediul unui magazin on-line.

Trei persoane au fost conduse la Poliţia Municipiului Buzău la audieri. Din cercetările efectuate, a reieşit faptul că un buzoian în vârstă de 22 ani a folosit arma respectivă pentru a simula o situaţie reală, în timpul deplasării pe un drum de exploatare situat între localităţile Vadu Paşii şi Buzău, fără existenţa prealabilă a vreunei situaţii provocatoare sau conflictuale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ameninţare” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, iar arma şi materialele aferente au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite