Şcoala sanitară din Buzău, pepinieră de asistenţi pentru spitalele din Occident: „80% din tinerii absolvenţi pleacă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcoala Postliceală Sanitară de Stat din Buzău este de câţiva ani portiţa multor buzoieni de a pleca să muncească în străinătate. Cei trei ani de studii medii în medicină sunt reţeta succesului pentru zeci de tineri.  Dacă viitorii asistenţi de farmacie au şanse mari să intre pe piaţa muncii din ţară, la scurt timp după ieşirea din băncile şcolii, cei de la medicină generală pleacă în spitale şi clinici private din Occident.

Şcoala Postliceală Sanitară de Stat, care funcţionează în cartierul Micro XIV, şcolarizează în prezent peste 550 de persoane, pentru meseriile de asistent farmacie şi asistent medicină generală. 

Trei ani durează cursurile de formare, absolvenţii ieşind de pe băncile şcolii gata de lucru în spitale, clinici sau farmacii. Cifra de şcolarizare a crescut, de la an la an, spune directorul instituţiei de învăţământ, în ritmul cu care s-a propagat vestea despre şansele mari pe care le au tinerii absolvenţi la angajare peste hotare.

”Taxa pe care o practicăm este de 1.400 de lei, anual, iar statul plăteşte aproape 3.000 de lei costul standard pe elev. Reuşim, astfel, să şcolarizăm elevi la costuri foarte mici. Avem o taxă foarte mică pentru că sunt copii foarte săraci care vor să studieze, iar majoritatea provin din mediul rural”, declară Paul Negoiţă, directorul Şcolii Postliceale.

*Sursa SPSS Buzău

image

Dascălii care predau modulele de specialitate sunt medici sau asistenţi medicali cu experienţă şi studii superioare, pedagogi exigenţi dar dornici să împărtăşeasca din cunoştinţele lor. Pentru a face faţă concurenţei, conducerea unităţii a fost nevoită să ridice mult standardele nu numai în privinţa capitalului uman, ci şi al dotării.

”Şcoala se prezintă foarte bine în ceea ce priveşte dotarea, amenajările interioare, dascălii şi numărul de elevi. Avem două specializari, asistent medical generalist si asistent medical de farmacie, în care sunt cuprinşi aproximativ 550 de elevi. Cei care au terminat au găsit locuri de muncă suficiente, mai ales în domeniul farmaciilor, atât în judeţ cât şi în ţară, iar cei de la medicină generală au avut posibilitatea să aleagă un loc de muncă în străinătate”, declară Paul Negoiţă, directorul SPSS Buzau.

Dacă asistenţii de farmacie sunt foarte căutaţi în ţară, cei de medicină generală îşi găsesc uşor de lucru în străinătate

Asistenţii de farmacie au şanse mari de angajare în unităţile farmaceutice din Buzău, unde sunt posturi disponibile. În 2014, de exemplu, inserţia pe piaţa muncii a absolvenţilor de asistenţi de farmacie a fost de sută la sută. În ceea ce priveşte secţia de asistenţi generalişti, posibilitatea inserţiei pe piaţa locală sau naţională a absolvenţilor este mai redusă, însă aceştia au şanse mari de angajare în străinătate. 

* Elevi şi cadre ai Şcolii sanitare, împreună cu directorul Paul Negoiţă  Sursa SPSS Buzău

image

Potrivit directorului Şcolii Postliceale Sanitare de Stat din Buzău, migraţia spre alte ţări este extraordinar de mare, chiar îngrijorător de mare, spune Paul Negoiţă. A fost o perioadă când Italia a fost cea mai căutată. Franţa şi Belgia au atras foarte mulţi asistenţi buzoieni apoi şi-a deschis porţile şi Olanda. O altă oportunitate identificată de absolvenţii şcolii de asistenţi o reprezintă Anglia. 

”Interes este şi din partea Germaniei, mai mult pe partea de îngrijire a bătrânilor însă problema aici este cea de limbă. E dureros însă că rămânem fără persoanl medical în ţară. Dintre tinerii absolvenţi pleacă 80 la sută! Dacă ceilalţi ar avea nivelul cultural şi mai ales de adaptare la fel de mare, ar fi la fel de atraşi de piaţa muncii europene. Ar pleca, probabil, la fel de mulţi, cu tot cu familii”, spune Paul Negoiţă.

Printre sutele de buzoieni care au ales calea Europei, pentru a practica meseria pe care au învăţat-o la şcoala postliceală este şi Ştefan Răzvan Ilie. El a plecat în 2014 împreună cu soţia sa, Daciana, şi băieţelul lor în localitatea Ballymena, din Marea Britanie. De atunci viaţa lor s-a schimbat radical, deoarece atât el, cât şi soţia lui, absolventă a aceleiaşi şcoli de asistente din Buzău, lucrează acum pe bani mulţi într-un important sistem de îngrijire la domiciliu din Marea Britanie.

* Soţii Răzvan şi Daciana Ilie lucrează de doi ani în Marea Britanie  Sursa facebook.com

image

Ştefan spune că decizia de a urma cursurile de asistenţi medicali a fost una dintre alegerile cele mai importante făcute în viaţa sa. 

”Unii colegi se grăbesc să vină sau lasă înregistrarea la NMC în baza agenţiei care îi plasează. Care agentie câteodată nu se streseaza foarte tare. Aşa că unii ajung aici fără să aibă PIN-ul şi automat nu pot munci ca asistenţi medicali, fac muncă de infirmieri şi sunt plătiţi cu mai puţin. Noi am venit direct cu PIN şi am început ca nurse din prima zi. Am avut două săptămâni o perioadă de acomodare, în care am stat pe lângă altă asistentă. Dupa aceea am intrat în paine ca asistent secund, atât eu cât şi soţia, iar după alte câteva săptămâni am ajuns să fim şi asistenţi responsabili pe unitate”, spune Răzvan Ilie. 

Buzoianul susţine că îi este mai uşor unui absolvent de şcoală sanitară să se adapteze sistemului de lucru din Marea Britanie, decât unui asistent cu experienţă acumulată în spitalele din România. Asta, deoarece majoritatea companiilor care deţin aziluri sau sisteme de îngrijire la domiciliu oferă cursuri gratuite de perfecţionare. Cel mai important însă ca noii lucrători în reţeaua medicală din Regatul Unit să fie buni vorbitori de engleză.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite