Şanse mari pentru HM Buzău să promoveze în primul eşalon al handbalului feminin

Şanse mari pentru HM Buzău să promoveze în primul eşalon al handbalului feminin

Federaţia Română de Handbal a stabilit, miercuri, prin tragere la sorţi, cele două grupe ale turneului de baraj pentru menţinere sau promovare în Liga Naţională de handbal feminin. Handbal Municipal Buzău va evolua într-o grupă cu Măgura Cisnădie, ocupanta locului 12 la sfârşitul sezonului în Liga Naţională, şi CSM Slatina, ocupanta locului 3 în Seria vest a Ligii a doua. Turneul de baraj este programat în perioada 28 – 30 mai.


Handbal Municipal Buzău a avut noroc la tragerea la sorţi a grupei de baraj pentru mentinere / promovare în Liga Naţională de handbal feminin, în cadrul turneului care se va disputa în perioada 28 - 30 mai, pe un teren neutru, care nu a fost stabilit încă.

Gruparea buzoiană va evolua într-o grupă cu Măgura Cisnădie, cea mai slabă echipă din Liga Naţională în actualul sezon, şi cu CSM Slatina, ocupanta locului 3 în seria vest a Ligii a doua. S-a stability şi programul meciurilor din cadrul turneului. Astfel,  Handbal Municipal Buzău va debuta pe 28 mai, cu CSM Slatina. A doua zi, elevele lui Romeo Ilie vor evolua împotriva ardelencelor de la Măgura Cisnădie. Pe 30 mai, se vor întâlni Măgura Cisnădie şi CSM Slatina.

În cealaltă grupă vor juca Unirea Slobozia, locul 11 în Liga Naţională, Cetate Deva şi Ştiinta Bucureşti. Câştigătoarele celor două grupe vor juca în sezonul 2016-2017 în Liga Naţională de Handbal Feminin. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările