Zeci de primari din judeţul Braşov şi din raionul Ştefan Vodă au acelaşi obiectiv. Ce şi-au propus edilii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul din Râşnov alături de viceprimarul şi primarul din Ştefan Vodă FOTO Ioan Buciumar
Primarul din Râşnov alături de viceprimarul şi primarul din Ştefan Vodă FOTO Ioan Buciumar

11 primari din raionul Ştefan Vodă au venit la Braşov să găsească tot atâtea localităţi cu care să se înfrăţească şi de la care să înveţe cum să absoarbă cât mai cu folos fondurile europene

11 primari din raionul Ştefan Vodă din Republica Moldova au venit la Braşov, dornici să găsească localităţi din judeţul din România cu care să se înfrăţească. Edilii spun că sunt interesaţi în primul rând să afle de la colegii lor din România ce au de făcut pentru o cât mai bună administrare a localităţilor pe care le păstoresc şi pentru o absorbţie cât mai eficientă a fondurilor europene. 

„Această colaborare persistă de circa 10 ani, când, în Parlamentul Republicii Moldova am făcut cunoştinţă cu primarul din Şinca Nouă, Dumitru Flucuş, cu care am legat o colaborare şi o prietenie de suflet care durează până în ziua de astăzi”, a povestit primarul oraşului Ştefan Vodă, Vladislav Cociu. 

Situat la numai 7 kilometri de oraşul Ştefan Vodă, satul Marianca de Jos are o populaţie de numai 500 de locuitori, dar este interesat şi el de o înfrăţire cu o comună braşoveană. 

„Fiindcă sunt la primul mandat, vrem să acumulăm cât mai multă experienţă de la colegii din România, din judeţul Braşov. Sătucul nostru este mic şi dorim să ducem şi la noi experienţa acumulată de primarii de aici şi să vedem toată frumuseţea care e în localităţile din România”, a exprimat Ruslan Ştirbu, primar Marianca de Jos. 

Primarii braşoveni spun că şi ei au de învăţat de la confraţii lor din Republica Moldova. 

„A fost o vizită inedită din partea unor oameni pe care îi vedem ca pe nişte fraţi şi pe care vrem să îi ajutăm să treacă peste perioada aceasta de preaderare şi, de asemenea, să încercăm şi noi să învăţăm de la ei şi să ne aducem aminte că, de fapt, şi noi am trecut prin această perioadă şi să fim mai atenţi la ceea ce se întâmplă în zilele noastre şi să apreciem ceea ce avem”, a spus primarul din Râşnov, Liviu Butnariu. 

Fraţii de peste Prut nu au venit cu mâna goală, ci au adus o foarte frumoasă expoziţie, împreună cu autoarea tablourilor, profesoara Liudmila Ciuloci. 

„Aceste lucrări au fost realizate în diferite perioade. Cele mai multe sunt din perioada în care mi-am dorit să am copii şi nu am avut şi, făcând o parte din lucrări, aşa a fost să fie că au apărut în familia noastră doi copii minunaţi”, a spus autoarea lucrărilor din expoziţie. 

Legăturile dintre Braşov şi raionul Ştefan Vodă au fost tot mai strânse în ultima perioadă. Chiar în aceste zile, Consiliul Judeţean Braşov a alocat 400.000 de lei pentru reparaţii care necesită să fie efectuate la spitalul din Ştefan Vodă.

Vă mai recomandăm: 

A vrut să-şi asiste soţia la naştere, dar a fost la un pas să fie chiar el operat. „M-au întrebat dacă sunt epilat pe abdomen”

Furt ca-n Evul Mediu în era internetului. Modul de operare ales de patru hoţi din Braşov

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite