Zece secrete ale castelului Bran, locul de refugiu al domnitorului Mircea cel Bătrân: scări şi tunele ascunse, mercenari englezi în garnizoana cetăţii

Publicat: 17.03.2015 13:14

Ultima actualizare: 10.08.2022 22:49

Castelul Bran a fost o cetate de „trecătoare” cu scop militar, cu o formă patrulateră neregulată. În timp, cetatea a suferit numeroase modificări, cum ar fi adăugarea turnului de sud (în 1622 după planurile principelui Gabriel Bethlen), construcţia unui turn dreptunghiular la est, iar între 1883 şi 1886 acoperişul a fost îmbrăcat cu ţiglă.

Dar iată zece lucruri care se cunosc mai puţin despre Castelul Bran, ajuns vestit datorită mitului lui Dracula.

Cine a construit castelul?

Legendele săseşti susţin că ordinul cavalerilor teutoni este cel care ar fi construit cetatea Branului la începutul secolului al XIII-lea, în scurta perioada când au stăpânit Ţara Bârsei (1211 – 1225).

Prima meţiune documentară

Un document emis de regele Ludovic I (cel Mare) al Ungariei (1342-1382) la 19 noiembrie 1377, în Zvolen, confirmă saşilor din Scaunul Braşovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala şi cu meşterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare).

„Acest document este prima menţiune documentară a cetăţii Bran şi a fost emis de către Cancelaria regelui. În respectivul document se susţinea că «bătrânii, juzii şi juraţii, precum şi întreaga comunitate a saşilor din Scaunul Braşov, nesiliţi şi neconstrânşi, ci de bună voie au promis în mod generos şi unanim de a construi o nouă cetate pe stânca Dietrich», de a o face «cu propriile lor osteneli şi de a tăia pădurea acolo în lung şi în lat după voia noastră, de a dezrădăcina şi nivela, aducând şi furnizând piatră, ciment, lemne necesare la clădirea numitei cetăţi, procurând şi zidari şi cioplitori de piatră şi dulgheri cu propria lor cheltuială»“, a precizat pentru Adevărul istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.

În schimb, regele întărea saşilor uniunea dintre Brasov şi cele 13 sate ale Ţării Bârsei şi le confirma drepturile de folosinţă pentru pădurile, apele şi pământurile acestora.

Castelul era apărat de mercenari englezi, mari băutori de vin

Un alt lucru interesant este faptul că Garnizoana cetăţii era compusă din mercenari. Cronicarul Ioan de Târnava aminteşte la sfârşitul secolului al XIV-lea de „briganţi şi balistari englezi“.

În perioada medievală, viaţa în cetate era dură şi sobră. Cu toate acestea, din socotelile negustorilor din Braşov păstrate în arhive, a fost remarcată cantitatea mare de vin consumată de soldaţii cetăţii.

Castelul apăra cea mai rentabilă vamă a din Transilvania

Cetatea controla cea mai importantă intrare în Transilvania, „Drumul Branului“ sau „Drumul Regal“. În Evul Mediu, garnizoana cetăţii asigura protecţia vămii regale, mutată odată cu ridicarea fortificaţiei de la Rucăr la Bran. Dintre vămile Transilvaniei, vama Branului aducea regelui cele mai mari încasări.

În ierarhia feudală transilvăneană, castelanul de Bran a ajuns să ocupe un rang important în timpul domniei lui Matei Corvin (1458- 1490), fiind numit şi locţiitor al comitelui secuilor, pentru ca în perioada 1493- 1495 să ocupe funcţia de vice-voievod, ne mai spune Nicolae Pepene.

Loc de refugiu pentru Mircea cel Bătrân

Pentru o perioadă foarte scurtă (1412 – 1418), Castelul Bran a fost stăpânit de domnitorul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân.

Potrivit directorului Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a acordat Branul aliatului său valah pentru a avea o reşedinţă în cazul unui refugiu peste munţi, în contextul invaziilor turcilor otomani.

Braşovenii au împrumutat un rege falit şi au luat cetatea

Braşovenii, cei care în fapt au ridicat cetatea Bran, au fost primii interesaţi în apărarea eficientă a trecătorii pentru siguranţa traficului comercial şi, nu în ultimul rând, în eliminarea abuzurilor castelanilor regali şi ale vameşilor. Pentru rezolvarea acestor probleme, soluţia cea mai sigură era trecerea cetăţii sub controlul unui castelan numit de ei.

„În 1498, Braşovul, unul dintre cele mai bogate oraşe transilvănene, profită de secătuirea vistieriei regelui Vladislav al II-lea Iagello şi obţine în schimbul unui împrumut amanetarea pe 10 ani a cetăţii şi domeniului Bran, cu condiţia ca braşovenii «să conserve cetatea totdeauna cu credinţă, prin propriile mijloace şi cheltuieli, s-o întărească şi s-o fortifice cât se va putea mai bine». În aceeaşi perioadă, braşovenii reuşesc să primească în arendare şi vama Branului“, ne mai spune istoricul braşovean.

Stăpânirea Braşovului asupra Branului s-a prelugit şi după cucerirea regatului ungar de către otomani, printr-o serie de înţelegeri încheiate cu principii Transilvaniei. Mai mult, în 1651, braşovenii au obţinut dreptul de proprietate, printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu principele Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi al II-lea.

Castelul, cadorisit iniţial împăratului austro-ungar Carol al IV-lea

În decembrie 1916, cetatea, „care era în stare bună”, a fost aleasă cadoul Braşovului la încoronarea împăratului austro-ungar Carol al IV-lea, la propunerea primarului braşovean dr. Karl Ernest Schnell.

Darul a fost acceptat în iunie 1918, după ce a fost „verificat cu neîncredere” de către autorităţile austro-ungare, care „s-au temut că era vorba despre o ruină de cetate, ceea ce nu era cazul”. În timpul Primului Război Mondial, luptele nu afectaseră fortăreaţa, valoarea istorică şi artistică a acesteia fiind preţuită de toţi combatanţii.

În septembrie 1917, la întoarcerea de pe frontul din Moldova, în vizită la Braşov, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei răspunde invitaţiei saşilor de a vizita şi „pitorescul castel de la Bran“.

Scări şi tunele secrete la Castel

La 1 decembrie 1920, de ziua Marii Uniri, consiliul orăşenesc al Braşovului a decis în unanimitate să ofere Reginei Maria a României Mari ,,străvechiul castel al Branului" ca un gest de preţuire, aşa cum este amintit în actul de donaţie, faţă de ,,marea regină care usucă lacrimile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor si mângâiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindenea unde îşi îndreaptă paşii şi prin toate acestea cucereşte cu un avânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi".

În scurt timp, Regina Maria a transformat darul braşovenilor în reşedinţa sa favorită, un simbol al romantismului şi pasiunii pentru o viaţă neconvenţională.

Regina Maria a locuit în castel pentru perioade scurte, mai ales vara. La poalele dealului cetăţii a fost amenajat un parc, cu grădini superbe de trandafiri şi dalii. Pe locul mlaştinii a fost amenajat un lac. Aici a adus directorul vânătorilor regale trei lebede din Delta Dunării.

Reşedinţa regală avea la etajul III al castelului un salon de muzică. În memoriile sale, Regina Maria aminteşte de concertele susţinute în castel de George Enescu.

În timpul lucrărilor de amenajare la salonul de muzică, spre marea încântare a reginei, a fost descoperită o scară interioară secretă, săpată în stâncă, care făcea legătura între podul castelului şi etajul I. După reamenajare, cu ajutorul acestei scări, regina ajungea din apartamentul său (etajul I) direct în salonul de muzică.

În vara anului 1937, fântâna castelului a fost secată şi în puţ a fost instalat un ascensor, care coboară 57 m, până la baza dealului. Accesul la platforma de jos se face printr-un tunel, cu intrare dinspre parcul regal.

Mormântul ultimului copil al Reginei Maria

La parterul turnului rotund, în camera de altădată a tunarului, la ordinul reginei a fost amenajată o capelă. Pereţii acesteia sunt pictaţi de către Artur Verona. Din 1940 până în prezent, capela adăposteşte mormântul ultimului copil al reginei Maria, Principele Mircea, mort de febră tifoidă la 2 noiembrie 1916. Piatra mormântului a fost restaurată în 1997.

Conform dorinţei testamentare, reşedinţa regală de la Bran a fost moştenită de fiica favorită, Principesa Ileana, arhiducesă de Habsburg.

Era ,,partea sufletului” din averea lăsată de regina României Mari şi moştenitoarea a preţuit Branul ca ,,un simbol al dragostei, delicateţei şi înţelegerii dintre mamă şi fiică”. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial şi în primii ani postbelici, Ileana se dedică cu mult devotament operelor de caritate, construieşte la Bran un spital de campanie şi organizează pentru brăneni un sistem sanitar care a salvat în acea perioadă multe vieţi.

Comuniştii au pus la punct mitul lui Dracula!

Castelul Bran a devenit muzeu în anul 1957. La începutul anilor '70, din secolul trecut, ONT România a inventat pentru castel o istorie apropiată mitului comercial Dracula. Circuitul turistic comunist Dracula era un ,,ghiveci" pentru turiştii străini, în care biografia lui Vlad Ţepeş era amestecată cu povestea contelui Dracula.

„Situaţia a rămas neschimbată până în prezent. Prin numărul spectaculos de vizitatori, Castelul Bran a devenit un simbol al turismului românesc şi un subiect discutat şi discutabil al «brand»-ului de ţară pentru România postcomunistă“, este de părere istoricul Nicolae Pepene.

Pe aceeaşi temă:

→