VIDEO DN1, cel mai circulat drum din ţară este plin de cratere la Făgăraş. Un şofer a filmat totul şi dă sfaturi de ocolire a gropilor

VIDEO
DN1, cel mai circulat drum din ţară este plin de cratere la Făgăraş. Un şofer a filmat totul şi dă sfaturi de
ocolire a gropilor

Drumul este plin de gropi. FOTO Arhivă.

În timp ce Ministerul Transporturilor şi Primăria Făgăraş şi-au pasat răspunderea ani al rând, drumul a fost aproape distrus. Şoferii se plâng de craterele de la Făgăraş, iar un conducător auto a postat pe internet o filmare care arată starea deplorabilă a drumului şi în care dă sfaturi de ocolire a gropilor, în porţiunile în care acest lucru este posibil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Problemele pe porţiunea de DN1 care tranzitează municipiul Făgăraş au început acum mai bine de 10 ani.  În 2004, Ministerul Transporturilor a preluat de la Primărie acest drum pentru a-l reabilita complet, S-au investit atunci 54 de miliarde de lei vechi, dar niciodată nu s-a făcut o reparaţie capitală. Când s-a săturat de drum, în 2009, Ministerul Transporturilor a vrut să-l dea înapoi la Primărie, iar situaţia s-a tranşat în instanţă după un proces care a mai durat câţiva ani.

Acum drumul a ajuns iar la Primărie, dar repararea sa costă 84 de miliarde de lei vechi, cât bugetul municipiului pe un an. Edilii din Făgăraş au anunţat că din lipsa fondurilor anul acesta vor face doar mici plombări în valoare de 1,1 milioane de lei. Dacă peste vară gropile vor fi poate astupate, anul viitor la primăvară vor răsări şi mai multe cratere. Primăria Făgăraş a anunţat de mai multe ori că ar putea pune barieră la intrarea în Făgăraş, pentru autovehiculele de mare tonaj care distrug şi mai mult drumul. Edilii sunt supăraţi că Guvernul nu finanţează Ocolitoarea Făgăraşului, care ar scoate traficul greu din centrul municipiului.

În timp ce autorităţile se ceartă drumul este praf. Este singura cale de acces dinspre Braşov spre Sibiu şi apoi spre vestul ţării şi invers. Şoferii s-au săturat de gropi. Un conducător auto a postat pe internet un filmuleţ care arată cât de distrus este drumul. Şoferul comentează situaţia, în timp ce maşina sa se zguduie efectiv în timp ce trece prin gropi. În timp ce pentru drum nu sunt bani, la Făgăraş se construieşte cea mai scumpă catedrală din provincie, pe bani publici.

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: