VIDEO Expoziţie de excepţie la Casa Sfatului: „De la propaganda politică la baby boom”

VIDEO Expoziţie de excepţie la Casa Sfatului: „De la propaganda politică la baby boom”

Expoziţia rămâne deschisă până în data de 25 iulie 2016 FOTO Sebastian Dan

Arhitectura expoziţională a proiectului „De la propaganda politică la baby boom” este alcătuită pe trei coordonate: lucrări de artă, desene şi ilustraţii originale, expunere de carte şi machete de carte şi o proiecţie video pentru imagine în mişcare şi desene animate (ce includ celebrele desenele animate „Mihaela”).

Ştiri pe aceeaşi temă

Un interes special este acordat lucrărilor de artă care au fost comisionate şi concepute pentru a fi multiplicate, fie prin forma tiparului sau prin cea a ecranului de film sau TV - aceste medii constituind, în general, vectorul de propagare şi distribuţie a mesejelor propagandistice. Fiind un proiect de cercetare de istoria artei, expoziţia „De la propaganda politică la baby boom” este prezentat sub forma unei panorame dinamice care, în decursul perioadei de expunere, prezentă şi include în circuitul expoziţional cele mai noi rezultate ale acestei cercetări aflate în derulare.

„Artiştii activi în perioadele istorice menţionate mai sus s-au confruntat şi au reflectat în operele lor multiplele fracturi ale societăţii româneşti din care făceau parte. Unele dintre cele mai interesante astfel de rupturi au loc atât în schimbarea subiectelor dar şi a stilului. «De la propaganda politică la baby boom» prezintă specific, ca ax central al fluxului expoziţional, traversarea de la grafica militantă, antimonarhică, antinazistă, la ilustraţia de carte pentru copii. Această trecere rapidă este antrenată de nevoile complexe ale societăţii, dar şi de noile fenomene demografice care modifică masiv structura populaţiei”, spune Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.

Lucrările şi materialele din expoziţia „De la propaganda politică la baby boom”  sunt selectate din trei colecţii private.Relaţia artei româneşti cu propaganda este una foarte complexă, diversă şi trebuie analizată diferit de la caz la caz, în funcţie de suportul punctual şi de cauzele propagandistice în slujba cărora domeniul artistic a fost pus. Diversele regimuri de putere (de la monarhie la dictatură) au determinat diferite tipuri de propagande care au modelat, prin formele artistice, schimbările trăsăturilor sociale.

Capitolul artei perioadei dintre cele două războaie mondiale din România este încă perceput ca fiind cel mai bogat, fertil şi divers din istoria artei româneşti din secolul XX. În perioada interbelică au coexistat forme şi exprimări artistice cu un larg spectru stilistic, de la Tradiţionalism la Avangardă.Tradiţionalismul hrănea prin susţinere şi angajement public orientarea artistică către folclor, etnografie şi civilizaţia rurală. În acelaşi timp, unul dintre centrele Avangardei istorice a fost cel de la Bucureşti, aflat sincron şi conectat istoric cu celelalte centre ale Avangardei europene.

Avangarda, prin natura ei reacţionară, este o artă angajată (prin manifeste) la fenomenele politice, sociale şi artistice din perioadă, atât prin conţinut cât şi prin formă. Fenomenele Avangardei din România (care la rândul lor suportă cercetări de documentare, înţelegere şi interpretare, aflate încă în derulare) pregătesc şi antrenează o generaţie de artişti cu destine şi cariere foarte diverse, care se întâlnesc totuşi în mai multe puncte comune cu artiştii altor orientări de curente sau stil.

Efectele mai mari sau mai neglijabile ale propagandelor fac ca o bună parte din artiştii tradiţionalişti/conservatori ori avangardişti să creadă şi să conteze pe rolul social al artei lor, desigur implicate, fiecare în felul lor, în diferite cauze: de la căutarea şi reprezentarea unui specific naţional la răsturnarea din temelie a unor sisteme ori clase sociale. Începând cu 1948, curentele Avangardei primei jumătăţi de secol, considerate decadente şi desprinse de realitate, au fost respinse pentru „formalismul burghez”. În 1949 este fondată, la Bucureşti, Uniunea Artiştilor Plastici. A

rtiştii promiţători sunt angajaţi să execute lucrări de propagandă, de „agitaţie vizuală”. Statul devine singurul patron, prin Fondul Plastic, astfel încât nici chiar artiştii deja consacraţi nu pot evita adoptarea temelor de propagandă, convenţionale, impuse de deja un nou curent: Realismul Socialist. Un fapt stă să ilustreze cu caracter exemplar schimbarea: după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial fabrica de armament „Uzina 6 Martie Zărneşti” se transformă în „haină civilă”, în „Tohan - fabrică de biciclete”, producând printre alte bicicleta de succes „Pegas”.

Cumva similar în aceeaşi perioadă, arta grafică românească trece de la „Humor Antifascist” la ilustraţii pentru cărţi de copii, benzi desenate sau filme de animaţie. După cum este ştiut, cel de-al doilea Război Mondial a determinat cea mai mare explozie demografică a omenirii cunoscută ca generaţia „baby boom”, între 1945 si 1960. Aceasta perioadă a fost urmată de un aşa-numit „baby boom ecou" - un val de naşteri din parinţi născuţi ei înşişi în „baby boom-ul” de după război care a durat aproximativ între 1980 şi 1999. La această scară istorică fără precedent, fenomene demografice şi sociale s-au interconectat firesc cu orientări culturale şi artistice, generând importante producţii artistice, puţin studiate până acum din această perspectivă comparată. Artişti importanţi se dedică pentru restul carierei lor acestui important segment vizual.

După 1969, Editura Ion Creangă, care a publicat în general literatură pentru copii, a stat la baza unui fenomen de încurajare a ilustraţiei de carte, colaborând cu mulţi artişti talentaţi ai perioadei. Multe dintre apariţiile editoriale sunt prezentate şi în versiunile unor alte limbi de circulaţie, precum germană, maghiară, engleză, spaniolă, cehă, suedeză, fiind destinate unui public internaţional. Cartea „Tovarăşii împotriva Coroanei. Ideologie şi propagandă în România comunistă”, autor Cornel Jurju, apărută la Editura Argonaut, evidenţiază sterotipurile prin care regimul comunist şi postcomunist a încercat să reconstruiască memoria românească în privinţa monarhiei ca dimensiune istorică/instituţională.

„În anii comunismului a fost elaborat un adevarat mit ideologico-propagandistic antimonarhist, ansamblat în jurul a două elemente principale: regele exploatator-regele călău, respectiv regele trădător. Un rol important în propagarea socială a produsului ideologic antimonarhist l-a avut manualul de istorie din anii comunismului. Din acest punct de vedere, cartea şcolară de istorie a fost, adesea, redusă la statutul de instrument al propagandei prin care s-a urmărit inocularea la nivel de masă a valorilor ideologice, implicit crearea unei „pârghii” de control mental asupra societăţii româneşti”, spune Cornel Jurju.

Ca urmare, personalităţi ale dinastiei, ale vieţii statale româneşti (Carol I, Ferdinand I, Regina Maria, Mihai I, Brătienii, Iuliu Maniu etc.), în loc să devină modele de dezvoltare identitară pentru tinerii români, au fost modificate prin procedeul trucajului biografic sever.A rezultat un gol identitar pe care propagandiştii comunişti au încercat să-l ocupe cu „steril istoric”, cu biografii false, neconcludente, recrutate din rândul obscurei mişcări comunisto-proletare româneşti, precum I.C. Frimu, Ştefan Gheorghiu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu. (...) „Noua” istorie era destinată a fi substanţa, un fel de subconştient al „omului nou”, în sens naţional al „românului nou”. Un „om nou” fără un trecut memorabil şi rememorabil, lipsit de opţiuni, plin de ură de clasă, în acelaşi timp, docil/controlabil şi dominat de frică. În esenţă, un prototip de cetăţean „funcţional”, capabil să asigure stabilitatea şi supravieţuirea regimului comunist.

De asemenea, un rol important în răspândirea învăţăturii ideologice l-a avut mass-media FSN-istă de la începutul anilor `90. Aceasta a redifuzat mitul comunist antimonarhist în componentele sale esenţiale, readaptându-l realităţilor politice, sociale şi psihologice din anii postrevoluţionari. Reiterat pe parcursul mai multor decenii, produsul ideologico-propagandistic antimonarhist s-a ancorat puternic în memoria individuală şi colectivă românească, reprezentând, până şi astăzi, convingeri, poate chiar un sistem valid de înţelegere şi cunoaştere a trecutului românesc.

Artiştii prezentaţi în expoziţie sunt: Geta Brătescu, Nell Cobar, Ion Popescu-Gopo, Val Munteanu, Ary Murnu, Jules Perahim, Noel Roni, Eugen Taru. Expoziţia este deschisă până în data de 25 iulie 2016, la Casa Sfatului, Piaţa Sfatului nr. 30, Braşov. Program: 10.00-18.00, luni închis.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: