VIDEO Elevii de la Şaguna au câştigat un concurs organizat de NASA şi au fost invitaţi în SUA să-i cunoască pe astronauţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de opt elevi din clasa a XI-a de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” Braşov a câştigat premiul I la concursul NASA Ames Space Settlement Design Contest 2014, cu proiectul „Renaissance II“. Un alt elev, din clasa a VI-a a luat locul al doilea, la categoria sa de vârstă, cu proiectul „The God’s Kite”.

La competiţie au participat peste 800 de lucrări din toată lumea. Echipa de la Şaguna, formată din opt elevi de clasa a XI-a de la clasele de matematică-informatică şi ştiinţe au câştigat marele premiu. Elevii au construit un oraş spaţial pentru o comunitate de maxim 300.000 de oameni, dar nu în condiţii de imponderabilitate, ci în câmp gravitaţional. Practic oraşul lor imită mediul de viaţă de pe pământ, iar oamenii pot trăi, se pot dezvolta şi pot folosi resurse pe care apoi să le recicleze. Lucrarea elevilor a presupus multă imaginaţie, dar mai ales date ştiinţifice. A fost o adevărată muncă de proiectare în programul Autocad şi de cercetate în acelaşi timp, deoarece ştiinţa este foarte important pentru NASA. Echipa a fost formată din Andrei Plămădeală, Codrin Popa, Alexandra Răfoi, Bianca Iftimie, Ioana Belcin, Victoria Ciociu şi Roberta Tripea. 

Un alt premiu, un loc II la categoria de vârstă 13 ani a mers la Răzvan Boie, un elev în clasa a VI-a. „The God’s Kite” este o ministaţie spaţială pe care oamenii pot trăi în cazul în care pământul s-ar distruge. Oamenii pot supravieţui pe staţie până când găsesc o nouă planetă pe care să o populeze. Staţia are absolut tot ce trebuie, de la blocuri de locuinţe, până la o vegetaţie care să asigure oxigenul, dar şi animale şi culturi agricole pentru asigurarea hranei.

image

Datorită rezultatelor lor, elevii au fost invitaţi în 13 mai, Los Angeles la sediul NASA pentru a-i cunoaşte personal pe cei mai faimoşi astronauţi ai lumii. Elevii au nevoie însă de sponsori deoarece liceul nu dispune de fonduri pentru deplasare. În total, cheltuilile de transport şi cazare pentru cei nouă elevi şi doi profesori însoţitori se ridică la 30.000 de dolari. Cei care doresc să îi ajute pe aceşti elevi excepţionali pot contacta conducerea Colegiului Naţional Andrei Şaguna.

Colegiul Andrei Şaguna este cel mai bun din Braşov şi se află în top zece naţional. Are promovabilitate 100% la Bacalaureat, dar şi la evaluarea naţională, deoarece are şi clase de gimnaziu. Dovadă a calităţii elevilor stau şi rezultatele la Olimpiadă. Nu mai puţin de 61 de elevi de la Şaguna s-au calfiicat la faza naţională a olimpiadelor la toate disciplinele, de la cele tehnice, până la cele de uman, limbi străine şi sport. „ Aceste rezultate sunt de fapt o continuitate a activităţii noastre. Numărul elevilor care s-au calificat la faza naţională a olimpiadelor este într-adevăr excepţional, mai ales că avem mulţi elevi şi de la clasele V-VIII. Lista nu este încă închisă, deoarece se mai aşteaptă rezultatele la geografie. Acum au venit şi acest premii de NASA. Elevii noştri au făcut două proiecte excepţionale, mai ales că noi suntem la prima participare. În anii viitori suntem siguri că numărul premiilor va fi şi mai mare“, a spus Dorel Agache, directorul Colegiului Andrei Şaguna.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite