Vestul Sălbatic s-a mutat la Racoş. Regizoarea italiană: „Sunt sigură că Django va captiva întreaga lume”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studioul din Vulcanul Stins de la Racoş FOTO filmneweurope
Studioul din Vulcanul Stins de la Racoş FOTO filmneweurope

O serie de 10 episoade de câte o oră, realizată după westernul Django, se filmează în acest an în comuna braşoveană Racoş, într-un sit Natura 2000 de o rară frumuseţe. Studioul este amenajat într-un vulcan stins

Comuna braşoveană Racoş este capitala europeană a filmului în acest an, după ce s-a decis ca producţia Sky, Django, să se filmeze în vulcanul stins aflat la marginea localităţii. Încă dinainte de Paşte, turiştii care au vizitat situl aflat chiar lângă satul Racoş au putut afla că nu mai pot ajunge la Vulcanul Stins şi trebuie să se mulţumească cu Lacul de Smarald şi Coloanele de Bazalt. 

Întreaga aripă a sitului în care se află vulcanul stins era împânzită de anunţuri care interziceau accesul spre vulcan, astfel că era aproape imposibil să afle cineva ce se întâmplă în acea parte. 

Westernul Django a făcut senzaţie cu Franco Nero în rolul principal. De această dată, seria va conţine 10 episoade de câte o oră, iar rolul principal îi va reveni actorului belgian Matthias Schoenaerts, în vârstă de 43 de ani, cunoscut din producţiile „Rugină şi oase”, „Departe de lumea dezlănţuită”, „Suite Française”, „Haos la Versailles”, „Loft” sau Bullhead”, chiar dacă nu a jucat rolurile principale în toate aceste filme. 

Regizor al primului episod este italianca Francesca Comencini, câştigătoare a Leului de aur cu „Un giorno speciale. Lo spazio Bianco”. 

Scenariul filmului le aparţine italienilor Leonardo Fasoli şi Maddalena Ravagli, care au mai colaborat şi la alte producţii de succes în ţara lor. „Am fost extrem de atrasă de proiect deoarece personajele feminine au trăsături de caracter extrem de puternice şi sunt mereu o provocare pentru cele masculine, de obicei mult mai importante în alte producţii western clasice. Este o poveste universală care celebrează diversitatea şi minorităţile. Sunt sigură că Django va intriga şi va captiva spectatorii din întreaga lume, a spus Francesca Comencini, pentru KFTV. 

Filmul va fi o coproducţie a mai multor ţări europene, iar decorul de la Racoş se potriveşte cum nu se poate mai bine. Localnicii nu sunt deranjaţi de faptul că se filmează la ei în localitate, dimpotrivă, se arată chiar bucuroşi că Racoşul va apărea pe micile ecrane din multe ţări. 

„Se filmează încă din 10 mai. Zona în care se filmează este rezervaţie naturală şi este suprapusă şi cu un sit Natura 2000. Închirierea locaţiei este pentru 11 luni, iar aceasta reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase monumente din România”, a subliniat primarul din Racoş, Ion Epureanu. 

Racoş este o comună ceva mai bogată din cea mai săracă zonă a judeţului Braşov. Cariera de bazalt de aici a adus de ani buni bani pentru bugetul local şi locuri de muncă pentru cei de aici. În ultima perioadă, situl aduce şi el venituri importante la buget, mai ales că, pe lângă Coloanele de Bazalt, Lacul de Smarald şi Vulcanul Stins, turiştii pot vizita şi Castelul Bethlen, situat în centrul satului. Pe durata filmărilor, doar Vulcanul Stins nu se poate vizita, celelalte frumuseţi naturale şi castelul fiind deschise pentru turişti. 

Chiar dacă cea mai mare parte a filmărilor va fi făcută la Racoş, o parte din seria Django se va turna la Bucureşti şi o altă parte în Dobrogea. 

 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Marina Voica, operată pe cord, la o clinică privată din Braşov. Cum se simte după operaţie artista de 84 de ani

Cazul straniu al copilului de 11 ani luat cu forţa din grija străbunicului care-l creşte de la 7 luni. A evadat din două centre de plasament pentru a reveni acasă

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite