INTERCEPTĂRI Valiză plină cu bani găsită în casa primarului George Scripcaru. Reţeta prin care edilul Braşovului şi acoliţii lui au distrus CET. Primarul cercetat sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Scripcaru a fost reţinut de procurorii DNA
George Scripcaru a fost reţinut de procurorii DNA

Primarul Braşovului, George Scripcaru a fost reţinut pentru abuz în serviciu şi urmează să fie propus la arestare. În locuinţa sa la percheziţii a fost descoperită o valiză cu 41.000 de lei şi 3.000 de euro. Alţi doi oameni de afaceri au fost reţinuţi în dosar.

UPDATE 21.50.Curtea de Apel Braşov a respins propunerea de arestare a procurorilor pentru priamrul Geroge Scripcaru. Magistraţii au decis să edilul Braşovului poate fi cercetat sub control judiciar. Aceeaşi decizie a fost luată şi împotriva celorlalţi doi inculpaţi Mihai David şi Simina Costan. La ieşirea de a Curtea de Apel, primarul George Scripcaru nu a făcut nicio declaraţie referitoare la acuzaţiile care i se aduc, dar spus că se va pune la dispoziţia anchetatorilor de fiecare dată când va fi chemat. Procurorii au făcut recurs, iar acesta se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe lângă primarul George Scripcaru, în dosar au fost reţinuţi şi Mihai Davis şi Simona Costan, în calitate de administratori ai societăţii care a fost favorizată de primărie. În locuinţele lor s-au găsit 300.000 de lei. Şi acasă a primarul George Scripcaru s-a descoperit o valiză în care erau 41.000 de lei şi 3000 de euro.

Procurorii fac cercetări în acest dosar pentru abuz în serviciu şi dare şi luare de mită, săvârşite în perioada 2010-2012, în legătură cu încheierea unor contracte de vânzare –cumpărare sau prestări servicii de către  SC CET SA Braşov sau SC TETKRON SRL, societăţi deţinute de Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Braşov,  cu SC BEPCO SRL Ghimbav, societate deţinută şi controlată de Costan Simina, Costan Călin Filimon (asociat grupul ICCO) şi David Mihai (fost director Hidroelectrica SA), prin care s-a urmărit devalizarea celor două societăţi şi scoaterea acestora de pe piaţa energiei în favoarea BEPCO.

Societate favorizată de primărie

Potrivit unor surse judiciare, în perioada 2010-2011 reprezentanţii SC CET SA şi TETKRON SRL, societăţi având ca unic asociat Municipiul Braşov, au încheiat cu BEPCO SRL contracte de vânzare cumpărare sau prestări servicii cu încălcarea normelor legale, producând un prejudiciu de peste un milion de euro în patrimoniu municipiului Braşov.

 „Inculpatul Scripcaru George este primarul Municipiului Braşov, din anul 2006, perioadă în care a creat în jurul său un grup de interese reciproc avantajos, format din oameni de afaceri care au beneficiat de cvasi-totalitatea contractelor de achiziţii publice încheiate de Primăria Braşov. Din declaraţiile date în cauză, dar şi din procesele verbale de redare a unor comunicări telefonice, a rezultat că acesta controlează întreaga activitate din cadrul Primăriei Municipiului Braşov, dar şi din cadrul societăţilor la care Municipiul Braşov este asociat. În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii Costan Simina şi David Mihai s-a stabilit că împreună administrează/ controlează  BEPCO SRL, societate înfiinţată în anul 2010 şi care a preluat producerea de energie termică şi electrică la nivelul Municipiului Braşov. Deşi inculpatul David Mihai Ciprian nu este asociat oficial în BEPCO şi nu are vreo funcţie executivă, toate discuţiile purtate de cei implicaţi în activitatea infracţională i-au fost aduse la cunoştinţă, acesta fiind cel care a negociat şi a hotărât modul de preluarea a unor active de la CET SA şi TETKRON SRL sau încheierea unor convenţii“

Convorbiri telefonice interceptate în dosar:

COSTAN SIMINA MARIANA: da! Vă spun, vă spun pe scurt! Două probleme sînt! O problemă, ar trebui să ne vedem, să discutăm, să vedem cum ne organizăm, nu numai noi, şi mă rog, toată partea de TEKTRON pentru lunile care urmează. Şi a doua problemă este, am tot stat de vorbă cu doamna Frăţilă, şi am zis c-o să stau de vorbă şi cu Mihai, noi trebuie împreună, să facem o echipă şi să stabilim o strategie, pe care să ne-o asumăm, ştiţi, iar pentru asta avem nevoie de un pic de timp, ştiţi, pentru că din tot ceea ce-mi povesteşte dânsa eu îmi dau seama de un lucru, că ea ştie ce-i la ea, eu ştiu ce-i la mine, iar dumneavoastră ştiţi, aşa la suprafaţă anumite lucruri.

IONESCU LUCIAN: Eu, bun, eu oricum ştiu mai mult decât ar trebui să ştiu în calitatea, care o am, cu povestea asta, mai mult decât ar trebui, dar nu regret lucrul ăsta. Nu, că dumneavoastră sunteţi cu mintea largă şi ştiţi de fapt până ... şi unde nu merge. Dar, uite aicea ce, eu am avut o întâlnire cu ei săptămâna asta la început.

(convorbire telefonică purată de Costan Simina în data de 09.12.2011)

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: V-am sunat, numai prostii fac.

IONESCU LUCIAN: Păi ştiu, că iar m-a sunat Simina.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Ha, ha, şi ?

IONESCU LUCIAN: Cred că vrea bani, da au început femeile să mă sune că vor, bani, dacă-ţi poţi închipui.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Ha, ha, ha !

IONESCU LUCIAN: Nu-i cam devreme oare pentru mine, chiar în halul ăsta sunt ?

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Ei, vreau să vă spun, că eu ieri am vorbit cu Simina şi am liniştit-o, am făcut o prognoză până-n ianuarie şi am liniştit-o, a venit cu domnu David, am făcut şi o propunere în sensul că este clar că eu nu mă pot descurca nici cu acei 40 la sută, deci şi anul viitor, cu acel discount, să ia în calcul şi pentru anul viitor, pentru întreg anul o situaţie similară.

(convorbire din data de 13.12.2011 purtată de Frăţilă Simona cu Ionescu Lucian)

COSTAN SIMINA MARIANA: Păi da, dar asta-i arma noastră, deci ne facem noi socoteala şi dacă le-o spunem, le-o spunem după ce vedem ce ne iese. Nu?

COTICIU DRAGOŞ: Corect, corect! Aşa este!  No, şi, iară, chiar a fost utilă discuţia pe partea  asta de ce primesc ei subvenţii, ne-am, ne-am dumirit şi am găsit un punct ăăă, la care lor nu le convine, dar primarului o să-i surâdă, clar!

COSTAN SIMINA MARIANA: Aha! Bun! Perfect!

COTICIU DRAGOŞ: Adică subvenţia care o primesc ei de la Primărie pentru producţie, este mult mai mare decât subvenţia pe care ar plăti-o Primăria pentru partea de transport dacă producem noi.

COSTAN SIMINA MARIANA: Aaa!

COTICIU DRAGOŞ: Aicea, e clar că lui TETKRON nu-i convine, dar e clar că primarului o să-i convină dacă o să i se prezinte la modul ăsta! (convorbire purtată în data de 12.02.2012)

Ce s-a întâmplat cu CET şi cum a ajuns BEPCO singura soluţie

CET Braşov a ajuns în proprietatea Primăriei şi a Consiliului Local în 2002. În următorii şapte ani au fost mai multe încercări de eficientizare a companiei, dar niciuna nu a fost aprobată de Primărie. Asta până în august 2009 cîn a luat fiinţă SC ICCO ENERGY SUPLLY SRL, (devenită TRANSFORMER  ENERGY SUPLLY SRL) având ca administratori pe Costan Simina (care avea o relaţie de concubinaj cu David Mihai) şi Costan Călin Filimon, iar ca obiect de activitate comercializarea energiei electrice. În luna decembrie 2009 Consiliul Local Braşov a decis să facă un parteneriat cu această societate, pentru a eficeintiza sistemul de distribuţie al energiei termnice. S-a renunţat deoarece mai mulţi consilieri s-au pus pentru că firma nu avea experienţă în domeniu.  

Potrivit unor surse judiciare:  „După respingerea acestui parteneriat, din poziţia de director Hidroelectrica deţinută, David Mihai a avut acces la informaţii privitoare la subvenţiile şi bonusurile pe care le poate primi în urma producerii de energie electrică în cogenerare (termic şi electric prin acelaşi proces tehnologic), astfel că în urma unei înţelegeri prealabile cu primarul Scripcaru George şi având sprijinul acestuia, a hotărât înfiinţarea unei societăţi private  (SC BEPCO SRL) care să preia activele CET şi licenţele acesteia în vederea producerii de energie electrică, fără însă a prelua şi serviciul de distribuţie a energiei termice, care se desfăşura pe o reţea supradimensionată, unde se înregistrau pierderi. La data încheierii acestui contract BEPCO SRL nu deţinea licenţă pentru producerea de energie termică “

„  LIFICIU PETRU: Da, dl. Mihai, să trăiţi, ce faci? Ia zi, când ai timp de mine ?

DAVID MIHAI CIPRIAN: Păi, nu, vin, mă întorc imediat, că sunt în oraş, aveam o întâlnire şi de-aia nu am apucat să vin. Dar am o întrebare până atuncea, că sunt cu dl. primar de la Braşov aicea. Există o hotărâre ANRE, referitor la Braşov...

LIFICIU PETRU: Da, da, şi au plecat mulţumiţi atuncea. Acum eu nu ştiu pe de rost că sunt la DEN (?), exact pe chestia cu Hidroelectrica şi vreau să înţeleg nişte chestii. Da, da. Ia zii

DAVID MIHAI CIPRIAN: Păi, nu, asta voiam să ştiu, dacă a ieşit sau nu decizia. (convorbire din data de 24.09.2009, vol.VI, f. 143-146))

DAVID MIHAI: Guten tag, îmi cer scuze că vă deranjez aşa, la orele astea. Dl. preşedinte, am şi eu o problemă tehnică aici la primărie, la Braşov.

"FICUS": Da, da.

DAVID MIHAI: Noi am vrea să separăm din CET partea de distribuţie şi furnizare de energie termică, pentru populaţie.

"FICUS": Da, da.

DAVID MIHAI: Întrebarea mea la dumneavoastră este următoarea – capitalul social al unei societăţi de genul ăsta trebuie să aibă un anumit nivel? Adică trebuie să am minim un anumit capital ca să pot să desfăşor activitatea asta de distribuţie, furnizare şi producere a energiei termice?” (convorbire din 10.07.2010)

Potrivit unor surse judiciar pentru a justifica legal avantajele BEPCO, primarul George Scripcaru a solicitat directorului CET SA Braşov, Cuţitei Nicolae Florinel, să întocmească un referat în care să sublinieze avantajele BEPCO faţă de alţi investitori. A urmat spoi o hotărâre de Consiliu Local prin care s-a stabilit că BEPCO este este singura societate fiabilă să investească în sistemul energetic din Braşov.  Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus ca  S.C. CET Braşov S.A. să pună la dispoziţia S.C. BEPCO SRL toate informaţiile tehnice de care dispune in vederea realizării investiţiei propuse si să asigure accesul acesteia la instalaţiile de folosinţa comuna pentru producerea si furnizarea agentului termic si a energiei electrice, în mod gratuit.

Investiţiile nu ai mai venit însă. Potrivit aceloraşi surse. „ Acţiunile ulterioare, coordonate de primarul George Scripcaru,  au avut drept scop exclusiv obţinerea de foloase necuvenite de către SC BEPCO SRL şi persoanele care o controlează, în condiţiile în care CET SA a intrat în faliment, patrimoniul acesteia a fost diminuat substanţial, bunuri importante ca valoare şi destinaţie trecând în proprietatea BEPCO gratuit sau subevaluat, iar Consiliul Local a început să plătească sume enorme pentru agentul termic necesar populaţiei, la preţuri impuse de această societate şi, în plus, a continuat să suporte toate pierderile din activitatea de livrare a  agentului termic populaţiei“

TETKRON a preluat pierderile, BEPCO subvenţiile

La începutul anului 2010 pentru că CET SA înregistra datorii foarte mari şi pentru a evita evitarea executării silite a unor active necesare desfăşurării activităţii BEPCO, se înfiinţează SC TETKRON SRL, având ca asociaţi Municipiul Braşov şi SC RIAL SRL, cu obiect de activitate furnizarea de abur şi aer condiţionat, administrator fiind numit   suspecta  Frăţilă Simona. Firma a preluat reţeaua de distribuţie a CET, iar BEPCO a rămas singurul producător de energie termică. În plus mai multe bunuri CET au fost vândute către Tetkron şi au ajuns ulterior la Bepco pe bani de nimic.  Potrivit surselor judiciare  „Acest plan de a înfiinţa o nouă societate pentru preluarea distribuţiei termice a fost discutat de inculpaţii  David Mihai şi Scripcaru George, primul urmărind să producă o cantitate cât mai mare de energie electrică, pentru a încasa bonusurile ANRE , fără a suporta şi pierderile de pe reţea.

POPA ŞTEFAN: Cam atâta, şefa! Şi a mai venit BEPCO azi dimineaţă. Cred c-au aflat că am pus noi ca prioritate, chestia aia cu platforma. Că ce pierdere avem pe Nord, că nu ştiu ce. Şi îi zic OK, Uite, i-am dat nişte date.  Zic, din 7 centrale numai 3 sunt cu pierderi, restul sunt super bune, aşa, zic, dar problema mea e în felul următor, eu aşa îmi susţin punctul de vedere, că trebuie pornit de la capăt, până în partea asta, nu pe bucăţele, mai sar doi kilometri, mai pun o ţeavă, mai sar doi kilometri.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Da’, ce legătură au ei?

POPA ŞTEFAN: Pentru că ei vor să vândă şefa.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Ce vor să vândă?

POPA ŞTEFAN: Păi, pentru ce îşi pun motoarele noi?

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Da’ ce vor să vândă?

POPA ŞTEFAN: Mai multă energie. Să dea drumul şi la motoarele celelalte noi care le-au adus.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Şi unde să mi le bage? Pe centrale?

POPA ŞTEFAN: Da! Pe partea... Păi nu e vorba că se duce cu ţeava până la CT 37, şefa?(convorbire telefonică purtată în data de 20.01.2012)

COSTAN SIMINA MARIANA: Ăăă, acuma, până acuma m-a ţinut.(n.n. Scripcaru George)

DAVID MIHAI CIPRIAN: Aşa.

COSTAN SIMINA MARIANA: Deci mâine după unu jumate poţi să te-ntâlneşti?

DAVID MIHAI CIPRIAN: Da!

COSTAN SIMINA MARIANA: I-am spus eu că să stea de vorbă cu tine, să-i explici ce, ai tu o idee pentru toamnă, ăăă, m-a luat cu patinoaru’ şi cu iluminatu’ public, că.

DAVID MIHAI CIPRIAN: Că ce?

COSTAN SIMINA MARIANA: Că să dăm noi. Să vindem noi. Şi i-am spus că am o problemă cu, că, de producţie, că nu pot să produc decât dacă produc şi termic.

DAVID MIHAI CIPRIAN: Îhî!

COSTAN SIMINA MARIANA: Nu pot să produc numai curent şi e foarte important. Hala aia cu asta a fost deschis, numai că trebuie să facem noi calcule şi studii, ca să vedem ce ar însemna să cuprindă toată Astra.”

(convorbire telefonică purtată de Costan Simina cu David Mihai în data de 21.01.2012)

         

În anul 2011 SC TETKRON SRL vinde către SC BEPCO SRL imobilele şi bunurile de natura mijloacelor fixe cumpărate în anul 2010, bunuri în valoare de 1.547.056 lei fără TVA. Potrivit aceloraşi surse::     

„Din cercetările efectuate a rezultat că aceste tranzacţii succesive s-au realizat din dispoziţia primarului Scripcaru George, singurul scop urmărit fiind dobândirea de către  BEPCO SRL a staţiei de 110kv, esenţială pentru desfăşurarea activităţii, vânzarea de către TETKRON fiind nejustificată din punct de vedere economic şi în contradicţie cu scopul achiziţionării acestei staţiei. TETKRON a continuat să înregistreze pierderi.  

„MATECIUC SORIN: (…) Aşa, după care ne-am dus la ANRPC. Săndoiu... zice „Aoleu, ce  preţuri aveţi voi!” A zis „şi-am pus pierderile ălea de bun simţ.” Păi  zice „Păi voi depăşiţi şi Bradu, şi n-am cum să vă las aşa.” Şi pe urmă s-a uitat pe..., „Da’, zice, da’ voi de ce plătiţi pompajul.?” Zice „Pompajul trebe băgat în preţ. N-are treabă.”

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Păi eu ţi-am zis că trebe băgat în preţ, da’ tu ai zis că nu se poate. N-ai zis tu ?

MATECIUC SORIN: Deci e preţul lui BEPCO. N-am zis eu aşa ceva. Nu, chiar n-am zis eu.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Da.

MATECIUC SORIN: No, şi a zis c-o să ne facă o hârtie oficial, prin care ne va zice că normal... dacă aia trebe să aibă preţul  aprobat cu tot cu pompaj de la ANRE...

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Da.

MATECIUC SORIN: De la BEPCO. Şi-o să ne trimită hârtie, ce trebe noi să le dăm o structură  de...  Cum a zis?... bilanţurile energetice să vadă...  care... şi acolo tre’ să... Cred c-o să se sperie.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: N-am înţeles.

MATECIUC SORIN: Să le dăm pe un an de zile bilanţul, bilanţul termic, adică cât s-a produs, cât s-a vândut, ştii.

FRĂŢILĂ SIMONA MIHAELA: Îhî.

MATECIUC SORIN: Până... e... Adică cât s-a pierdut pe reţeaua de transport, cât s-a pierdut pe reţeaua de distribuţie.” (discuţie din data de 06.12.2011)

Prejudiciul suferit de municipiul Braşov prin acţiunile frauduloase descrise se ridică la 18.238.220 lei, sumă ce reprezintă valoarea staţiei ajunsă la BEPCO şi a pierderilor suportate de primărie.

„TOMA: De la BEPCO, da, dar ca să-şi recupereze banii de la BEPCO trebuie să aibă argumente, dragul meu. Iar atunci când se emit facturi ...(?) Primărie, ca şi-n alte locuri te duci cu justificarea acelei facturi, da?

Munteanu Bogdan : Corect.

TOMA: Bun. TETKRON-ul, ăştia le-a făcut facturile, înţelegi, TETKON-ul a plătit-o, dar n-a  cerut justificări către ăia. Din prostie, din deşteptăciune, dracu ştie de ce. În momentul de faţă zice: domnule, eu am făcut un serviciu i-am spus, i-am făcut factură putea să n-o recunoască. Pentru că ...(?) acuma şi ...(?) toată povestea. A doua chestie pe care am aflat-o: atenţie cu contoarele. ...(?) aşa cum am prevăzut contoarele sunt o catastrofă, nu există.  Nu numai că nu există, mai mult decât atât: pe 31 decembrie anul ăsta ăştia n-o să mai aibă niciun contor al lor, da?

MB: Da.

TOMA: Pentru că ... CUŢITEI, nu ştiu fratele meu, băiatul ăsta oricât a vrut ori i-a jus-... ori ...(?), CUŢITEI n-a făcut inventarul aşa cum trebuie. Nu şi-a făcut situaţiile vizavi de ce este, cum este, că toată treaba îţi spun eu că acum ...acum înţeleg eu că ei au venit aici la TETKRON într-o echipă.

MB: Da, aşa este şi ei până acum au fost plătiţi ...ei până acum au fost plătiţi inclusiv de CET.”

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite