Vacanţă la muzeu, pentru copiii braşovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce mici pot învăţa să modeleze în lut, să compună poezii sau să joace teatru.Dacă aţi tăiat din bugetul familiei tabăra pentru copii, Muzeul „Casa Mureşenilor" vine cu alternativa. Un program unde micuţii pot învăţa să descopere artele plastice, dar şi secretele teatrului.

Pe tot parcursul vacanţei, la Muzeul „Casa Mureşenilor" micii artişti „lucrează". Aceasta pare a fi deviza programului „Vacanţa artelor la muzeu", ajuns la cea de-a cincea ediţie. Marea noutate este că, din acest an, elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani au ocazia să participe şi la cursuri de teatru, oferite de profesionişti.

„Ca în fiecare an, muzeul nostru vine cu surprize pentru cei mici. Anul acesta îi încurajăm pe elevii braşoveni să-şi descopere talentele pe scena de teatru. În plus, cei mai îndemânatici pot învăţa să modeleze figurine în lut, pot descoperi tainele instrumentelor neconvenţionale, dar şi să compună poeme de tip haiku", a spus Ovidiu Savu, coordonator-proiect.

30 de lei fiecare modul

Proiectul „Vacanţa artelor la muzeu" este împărţit în două module, pe grupe de câte 20 de participanţi. Primul este „Copiii descoperă artele", iar cel de-al doilea se numeşte „Micii actori". Cursurile se desfăşoară pe toată perioada lunii iulie. Sunt aşteptaţi copii din toate colţurile judeţului, care vor putea lua parte la cursuri, în schimbul sumei de 30 de lei, pentru fiecare modul.

„Atelierul de modelaj va fi coordonat de Agnes Ferencz, iar instrumentele muzicale neconvenţionale vor fi prezentate de Terezia Cristian. De asemnea, participanţii vor putea afla şi mituri şi legende despre oraşul Braşov", a mai spus coordonatorul proiectului. Primul modul se desfăşoară în fiecare joi a lunii iulie, de la ora 10.00.

Cursuri de teatru cu o actriţă

Participanţii la cel de-al doilea modul, „Micii actori" vor fi coordonaţi de Cecilia Negru, actriţă a trupei de teatru „Strada". Cei care aspiră la o carieră în teatru sunt aşteptaţi în fiecare zi de vineri a lunii iulie, tot de la ora 10.00. Toate activităţile vor avea loc la Casa „Ştefan Baciu", de pe strada Dr. Gh. Baiulescu nr. 9.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite