Un recidivist care a stat 14 ani la puşcărie pentru tâlhărie şi omor a răpit şi a violat o fetiţă de 11 ani în Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul de 38 de ani era vecin cu fata, a luat-o de acasă şi a dus-o în pădure unde a violat-o. A ţinut-o apoi o noapte întreagă într-o casă părăsită. A fost arestat şi este acuzat de lipsire de libertate şi viol.

Cazul a început la Poliţia Harghita ca unul de dispariţie. „La data de 7 septembrie, în jurul orei 22:00, Postul de Poliţie Tuşnad a fost sesizat de un localnic despre faptul că fiica sa, în vârstă de 11 ani, a plecat de la domiciliu într-un loc necunoscut. Imediat poliţiştii, împreună cu părinţii minorei, au efectuat căutări pe raza comunei, în zonele în care aceasta s-ar fi putut afla, însă fără rezultat, astfel încât la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă care, în urma cercetărilor efectuate, a stabilit că în cursul zilei părinţii au fost plecaţi la muncă iar seara, în jurul orei 19:30, mama a revenit acasă şi a constatat lipsa fetei, pe care au căutat-o până la ora sesizării“, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei din Harghita.

Ancheta a scos însă la iveală ceva mult mai sumbru. Fata fusese luată de acasă de recidivistul de 38 de ani. „Prin activităţile de investigaţie desfăşurate poliţiştii au obţinut date şi indicii potrivit cărora, în jurul orei 15:00, fata ar fi plecat de acasă cu un vecin, N.A. de 38 de ani, recidivist, condamnat pentru infracţiunile de omor şi tâlhărie, comise pe raza judeţelor Harghita şi Braşov, motiv pentru care în acţiunea de căutare au fost angrenate forţe mărite, care au alcătuit mai multe echipe, în vederea găsirii minorei. Astfel, la data 8 septembrie, în jurul orei 07:00, minora a fost găsită pe raza comunei, din declaraţia acesteia reieşind că a fost victima unui viol“, se mai arată în comunicatul poliţiei.

Bărbatul a luat-o pe fată de acasă minţind-o că trebuie să meargă cu el, iar când au ajuns într-o zonă împădurită, la o distanţă de circa 2 km de sat, a constrâns-o să întreţină cu el raporturi sexuale, apoi a ţinut-o cu el până în dimineaţa următoare, într-o casă părăsită. Bărbatul a fost reţinut şi ulterior arestat pentru lipsire de libertate şi viol.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite