Un nou termen pentru licitaţia autostrăzii Braşov-Comarnic:13 februarie

Un nou termen pentru licitaţia autostrăzii
Braşov-Comarnic:13 februarie

Circulaţia pe Drumul Naţional 1 este un calvar în fiecare weekend. FOTOAdevărul

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a prelungit cu aproape două săptămâni termenul-limită pentru depunerea ofertelor pentru construirea autostrăzii Comarnic-Braşov.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noul termen pentru depunerea ofertelor este 11 februarie 2013, anunţă gandul.info. La licitaţie pot participa maximum 5 firme. La alegerea câştigătorilor se va ţine cont de cifra de afaceri, experienţa în domeniu şi datoriile companiei.
 

Autostradă cu 18 tuneluri

Autostrada Braşov-Comarnic este singura soluţie pentru ca DN1 să nu mai fie sufocat în fiecare weekend.

Autostrada Comarnic-Braşov, denumită şi “Autostrada Zăpezii”, a fost primul mare proiect pe care autorităţile au anunţat că vor să il construiască prin parteneriat public-privat (PPP), însă toate încercările de până acum au eşuat. Lucrările la noua autostradă ar putea începe anul viitor. Recent, premierul Victor Ponta a declarat că în 2013 una din priorităţile Guvernului în domeniul infrastructurii rutiere o va reprezenta semnarea şi începerea lucrărilor pentru tronsoanele de autostradă Comarnic – Braşov şi Craiova – Piteşti, scrie gazetabrasovului.ro.

În documentaţia CNADNR se arată că, de fapt, noua autostradă va ajunge până în zona localităţii Cristian. Tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov se compune din două secţiuni: Comarnic-Predeal (în lungime de 36,2 km) şi Predeal-Cristian (21,8 km). Traseul autostrăzii va cuprinde 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2.890 de metri.

Finanţarea pentru autostradă de de 6,6 miliarde de lei. Pentru această sumă, concesionarul se va ocupa de obţinerea finanţării, de proiectare, de obţinerea avizelor, de construcţia propriu-zisă, dar şi de întreţinerea ulterioară a autostrăzii.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: